Amantele controversate ale Europei. Secretele femeilor care au cucerit inimile celor mai duri lideri ai lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Madame de Pompadour, Margherita Sarfatti şi Eva Braun sunt doar câteva din amantele controversate ale bătrânului continent. Acestea au stârnit numeroase pasiuni prin frumuseţea lor şi au ales să îşi ofere inimile unor bărbaţi influenţi, precum Napoleon, Hitler, Ludovic al XV-lea al Franţei.

Numele lor au rămas în istorie ca dovadă că i-au bulversat chiar şi pe cei mai fascinanţi lideri ai bătrânului continent. „Adevărul” vă prezintă câteva din cele mai controversate poveşti de iubire din toate timpurile, cu renunţări, suspine şi deznodăminte tragice.

Madame de Pompadour (1721 - 1764)

Jeanne-Antoinette Poisson, căci acesta era numele ei real, s-a născut la Paris, însă a copilărit la Ursuline în Poissy. Aici, frumoasa Jeanne a primit o educaţie aleasă de la tutorii angajaţi de mama ei să o înveţe să picteze, să cânte la clavecin, să danseze şi să recite piese. Inteligentă şi rafinată, aceasta a fost poreclită „Reinette” („mica regină”) după ce o ghicitoare i-a prezis că va ajunge să domnească peste inima unui rege. Şi aşa s-a şi întâmplat. În 1745, Jeanne-Antoinette a fost invitată la unul din balurile organizate de Ludovic al XV-lea la Palatul Versailles, devenind la foarte scurt timp metresa de necontestat a acestuia. Pentru a o avea în compania sa la Curte, Regele i-a oferit amantei sale titlul de marchiză de Pompadour.



Aceasta a avut un rol esenţial în transformarea Parisului în capitala culturii şi a gustului în Europa şi a atras numeroase resurse la curte, având o influenţă politică însemnată atât asupra politicii Franţei, cât şi asupra politicii externe. Aşa se face că unul dintre cei mai importanţi diplomaţi ai Austriei i-au cerut să intervină în negocierile care au condus la Tratatul de la Versailles.

De asemenea, Madame de Pompadour l-a influenţat pe Ludovic al XV-lea să construiască palatele Petit Trianon şi Elysee, care au costat peste 36 de milioane de franci.

Eva Braun şi întâlnirea care i-a marcat întreaga viaţă (1912 - 1945)

Născută şi educată într-un mediu familial sănătos, Eva a urmat cursurile Liceului Catolic pentru fete din Munchen şi şi-a cizelat manierele la şcoala catolică a surorilor engleze în orăşelul Simbach am In, aproape de graniţa cu Austria.

În toamna anului 1929, pe când lucra ca asistentă la atelierul fotografic al lui Heinrich Hoffmann, Eva l-a cunoscut pe Adolf Hitler fără a şti însă cine era acesta. Acest lucru demonstrează că tânăra, care nu avea sentimente antisemite, nu era la curent cu domeniul politic, deşi în Munchen toată lumea îl cunoştea pe viitorul fuhrer. Acesta a fost fascinat de „drăguţa blondă” care era cu 23 de ani mai tânără decât el. Nici ei nu i-a fost indiferent Hitler, după cum i-a povestit surorii ei, Ilse, într-o scrisoare:

„Mă urcasem pe o scară pentru a ajunge la dosarele ce erau ţinute în sertarele de sus ale dulapului. În acel moment şeful a intrat, însoţit de un bărbat de vârstă mijlocie cu o mustaţă amuzantă, un palton deschis la culoare englezesc şi cu o pălărie în mână. Amândoi s-au aşezat de cealaltă parte a camerei, opusă locului unde mă aflam eu. Am încercat să trag cu ochiul în direcţia lor şi am avut impresia că acest caracter se uita la picioarele mele. Exact în acea zi îmi scurtasem fusta şi m-am simţit puţin stânjenită deoarece nu eram sigură că am tivit-o drept.”

image



La scurt timp, cei doi au devenit amanţi fără ca nimeni să ştie. Această aventură romantică a durat mai bine de 15 ani şi a fost presărată cu crize, una dintre ele fiind cea din anul 1935, când Eva a înghiţit 20 de somnifere, supărată că Hitler o ţinea în anonimat. După acest moment, relaţia fost luată mult mai în serios de către el.

În ultimele 36 de ore din viaţa sa, Eva a devenit soţia lui Adolf Hitler, care până în acel moment considerase că este căsătorit cu Germania.

„Deoarece nu am crezut că trebuie să-mi asum responsabilitatea unei căsătorii pe timpul războiului, am decis acum, înaintea morţii să o iau de nevastă pe femeia care, după mulţi ani de prietenie adevărată, a venit voluntar în oraşul, ce era deja învins, pentru a-mi împărtăşi soarta. Ea moare alături de mine ca şi soţia mea conform dorinţei ei. Eu şi soţia mea am ales moartea pentru a scăpa de ruşinea de a fi forţaţi să demisionăm sau să ne predăm. Este dorinţa noastră să fim incineraţi imediat în locul unde eu am înfăptuit cea mai mare parte a muncii mele de-a lungul celor 12 ani de serviciu în slujba poporului”, scria Hitler în testamentul său.

La scurt timp, cei doi îndrăgostiţi şi-au luat rămas bun şi s-au sinucis. Eva a ales să se otrăvească cu cianură pentru a nu fi desfigurată, iar Adolf şi-a tras un glonţ în tâmplă.

Contesa Marie Walewska (1786 - 1817)

Pe când avea doar 21 de ani, Maria l-a întâlnit la un bal organizat în Varşovia pe Napoleon. Deşi era căsătorită cu contele Anastasius Walewski (70), acesta a acceptat ca ea să devină amanta lui Napoleon. Au urmat cei mai frumoşi ani din viaţa contesei, care i-a dăruit un fiu ce avea să devină ministru de externe în timpul domniei lui Napoleon al III-lea.

image
image

Din păcate Marie şi Napoleon nu s-au putut căsători niciodată din raţiuni politice. Aceasta a murit la vârsta de 31 de ani din cauza unei litiaze renale după ce a născut al treilea copil.

Clara Petacci (1912 - 1945)

image

Provenind dintr-o familie burgheză, tatăl ei fiind medicul personal al Papei, Clara şi-a dorit dintotdeauna să devină actriţă, deşi era lipsită de talent. Rolul vieţii ei însă a fost cel de amantă în viaţa lui Mussolini, cunoscut pentru relaţiile sale tumultoase.

image

Fără nicio judecată, atât ea, cât şi dictatorul italian au fost ucişi de către un pluton de execuţie format din membri ai mişcării italiene de rezistenţă. Cadavrele celor doi amanţi au fost apoi aduse la Milano şi atârnate cu capul în jos, agăţate de călcâie în piaţa publică, împreună cu cadavrele altor foşti demnitari fascişti.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite