“Alertă roşie” din cauza exodului medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisia de Sănătate reunită la Brăila. Foto: Dorin Udrea
Comisia de Sănătate reunită la Brăila. Foto: Dorin Udrea

Problema exodului medicilor a fost dezbătută în cadrul şedinţei Comisiei de Sănătate din Senat , care a avut loc joi la Brăila. Senatorii au concluzionat că actuala criză a medicilor este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă România acum.

„OMS are un standard care spune că dacă, dintr-o ţară pleacă 2% din oamenii din sistem, Guvernul trebuie să instaureze alertă roşie, deoarece este un risc pentru securitatea naţională. România a pierdut 4% din cadrele medicale până acum", a declarat Mircea Geoană, preşedintele Senatului, prezent la şedinţa de la Brăila.

N-ai bani, n-ai medici

Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila, a recunoscut şi el că salarizarea medicilor reprezintă o problemă.

„Dacă nu le dăm bani, medicii fie vor pleca, fie se vor îndrepta spre privat", a precizat el.

Dr. Octavian Georgescu, preşedintele Camerei Federative a Medicilor este de părere că exodul medicilor este forţat de împrejurări.

„Nu sunt destule posturi în sistem pentru a acoperi numărul de absolvenţi de facultate, care a crescut foarte mult în ultima vreme", a spus acesta.

Ca de obicei, guvernanţii privesc problema cu seninătate. În opinia lui Cristian Irimie, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, personalul medical este unul dintre cele mai migrante din lume.

„În Franţa în 2009 erau peste 8.000 de medici străini. 16% din Belgia. Nu cred că belgienii pleacă pentru că nu le este bine în ţara lor", a spus Irimie.

Dincolo de comparaţiile secretarului de stat Irimia, rămâne o constatare: după ce salariile din sănătate au fost reduse cu circa 40%, numărul de medici care au ales să lucreze în străinătate s-a dublat.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite