Accident produs pe fondul neacordării de prioritate. O femeie de 73 de ani a fost rănită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 60 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă după ce a pătruns cu maşina într-o intersecţie din Galaţi fără să acorde prioritate, acroşând un alt autovehicul care circula regulamentar.

Sâmbătă, 8 februarie, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier, la intersecţia străzilor Frunzei şi Prelungirea Brăilei, din municipiul Galaţi.

”Din primele verificări, a reieşit că şoferul vinovat de producerea acestui accident, un bărbat, de 60 de ani, din municipiul Galaţi, ar fi pătruns cu autoturismul în intersecţia mai sus menţionată fără să acorde prioritate de trecere, şi ar fi intrat astfel în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, o femeie, de 73 de ani, pasageră pe locul din dreapta faţă al primei maşini, a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Rezultatul testării alcoolscopice a fost negativ în cazul ambilor conducători auto. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite