A urcat la volan, deşi a băut până nu s-a mai putut ţine pe picioare. Poliţiştii l-au depistat înainte să producă un accident
0
Un bărbat de 55 de ani a fost oprit în trafic de poliţişti după ce a transmis semne evidente că este băut prin modul în care se deplasa cu maşina pe care o conducea.
Pe 12 octombrie, o patrulă de poliţie din cadrul secţiei 2 Rurală Galaţi a depistat pe D.J. 251, în extravilanul localităţii Pechea, un bărbat de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat comisarul Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.
Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.