A ignorat un indicator de circulaţie într-o intersecţie, provocând un grav accident de circulaţie. Printre răniţi se numără şi un copil în vârstă de un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 40 de ani este anchetat pentru vătămare corporală din culpă după ce a intrat cu maşina într-un alt autoturism, pe fondul nerespectării indicatorului ”oprire” într-o intersecţie.

Pe 28 septembrie, în municipiul Galaţi, la intersecţia străzii G-ral. Alexandru Cernat cu strada Tecuci, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme şi care s-a soldat cu rănirea mai multor persoane.

”Conducătorul unuia dintre cele două autovehicule, un bărbat de 40 ani din Galaţi, a pătruns în intersecţie fără a respecta semnificaţia indicatorului “oprire” şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 26 ani, care circula pe drumul cu prioritate”, a declarat comisarul Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Atât cei doi conducători auto, cât şi cei patru pasageri, cu vârste cuprinse între unu şi 42 de ani, aflaţi în cele două maşini, au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că niciunul dintre cei doi conducători auto nu a consumat băuturi alcoolice. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite