A fugit de la locul accidentului după ce a acroşat o maşină. O femeie a fost rănită în urma impactului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 33 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, după ce a lovit o maşină care circula în faţa autovehiculului cu care se deplasa pentru că nu a păstrat distanţa regulamentară.

Pe 26 aprilie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe bulevardul Marea Unire a avut loc un accident rutier, iar conducătorul auto care l-a provocat a părăsit locul faptei.

”Din primele verificări, a reieşit că un bărbat de 33 ani, din municipiul Galaţi, a condus autoturismul dinspre strada Uzina de Apă către bulevardul George Coşbuc şi în zona Grădinii Botanice nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul care circula în faţa sa, intrând în coliziune cu acesta”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

În urma impactului, o femeie de 66 ani, din municipiul Galaţi, pasageră în primul autoturism a suferit leziuni şi a fost transportată la spital, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor. Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite