70 de jandarmi vor păzi în acest an botezul apelor la Galaţi | adevarul.ro

70 de jandarmi vor păzi în acest an botezul apelor la Galaţi

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Militarii, în cooperare cu alte forţe ale MAI, vor fi prezenţi vineri, pe 6 ianuarie, atât la Biserica Precista de pe Faleza Superioară, unde vor avea loc slujba religioasă şi aruncarea crucii în apele Dunării, dar şi în alte lăcaşuri de cult din judeţ.

Deoarece practica anilor anteriori a arătat că de Bobotează faleza se umple de credincioşi care se îmbulzesc să ajungă la butoaiele cu aghiasmă, jandarmii care în acest an vor constitui dispozitivul de pază şi ordine publică le recomandă gălăţenilor să dea dovadă de civilizaţie, calm şi înţelegere pentru a nu se produce aglomeraţie şi să respecte recomandările forţelor de ordine.

„Jandarmeria Galaţi îi sfătuieşte pe cetăţenii care vor participa la aceste manifestări religioase să respecte indicaţiile date şi traseele stabilite de către echipajele de jandarmi, să evite îmbulzeala, să respecte prevederile legale în vigoare, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale, să evite conflictele şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane cu comportament antisocial pentru a lua măsurile legale ce se impun", precizează cpt. Costin Barbu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.

Jandarmii îi sfătuiesc pe cetăţeni, în cazul în care vor asista la conflicte de orice natură, în zonele unde se vor desfăşura manifestările de Bobotează, să sune la 112 pentru ca forţele de ordine să poată interveni cu operativitate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite