Ziua Europei, sărbătorită la Focşani printr-un spectacol de 85.000 de euro. Ce artişti au invitat autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andra se numără printre invitaţi
Andra se numără printre invitaţi

Anul trecut, spectacolul de la Focşani a costat 33.000 de euro, adică mult mai puţin, dar în ton cu alocările din anii trecuţi.


Consiliul Judeţean Vrancea a demarat procedura privind achiziţia de servicii de organizare a evenimentului 9 mai 2017-Ziua Europei.

Pentru această acţiune, autorităţile judeţene şi-au propus să cheltuiască 375.512 lei, fără TVA, adică mai mult decât  dublu faţă de anii din urmă.

Vor fi activităţi întinse pe durata unei zile cu participarea în special a elevilor la concursuri de cros, ciclism, cultură generală, flash-mob.

Nu acestea sunt însă acţiunile pe care se toacă banii judeţului, ci pe nelipsitul spectacol artistic, care va avea loc între orele 18.00-22.00, cu participarea Companiei de Dans şi Entertainment ”The Sky”, artiştilor Anda Adam, Shift, Andra&Band,  Instinct, Datin

“Programul din acest an al evenimentului ”9 mai –Ziua Europei” se va desfăşura pe parcursul unei zile şi va include o serie de activităţi după cum urmează: Cross-ul Europei, concursul de ciclism ”Pedalând cu stelele” –ediţia a II-a, Harta Europei, Flash-mob ”10 ani împreună” şi spectacol artistic.  Scopul organizării anuale a acestui eveniment este acela de a aduce în conştiinţa cetăţenilor judeţului Vrancea ideea de ”unitate în diversitate” şi de a promova în rândul tinerilor cunoştinţe privind Uniunea Europeană”, potrivit organizatorilor.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite