Vrancea: Un bebeluş de un an a ajuns la spital cu arsuri pe 25 % din suprafata corpului după ce s-a opărit cu cafea
0Micuţul este din comuna Cîmpineanca şi a ajuns aseară la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani. Pentru că se afla în stare gravă, medicii focşăneni au decis să îl trimită la unitatea spitalicească din Bucureşti. Bebeluţul avea arsuri pe antebraţul stâng şi pe torace.
Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani, copilul s-a opărit accidental cu cafea. "Copilul a ajuns seara trecută la UPU în jurul orei 20.00 şi a fost transferat astăzi la Spitalul de copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti. Avea arsuri de gradul II şi III pe antebraţul stâng şi pe torace", a declarat purtătoru de cuvânt al Spitalului Judeţean, Alina Pelin.























































