USL merge la Primăria Focşani pe mâna actualului edil Bacinschi

USL a dat publicităţii lista cu candidaţii la primării şi consilii judeţene, Decebal Bacinschi şi Marian Oprişan candidând în tandem pentru un nou mandat de primar la Focşani, respectiv preşedinte de Consiliu Judeţean.
Desemnarea celor doi candidaţi nu reprezintă nicio surpriză, chiar dacă la un moment dat Decebal Bacinschi era dat transferat către alte formaţiuni apropiate de partidele care compun arcul guvernamental.
De altfel, Decebal Bacinschi a spus de fiecare dată că se va supune deciziei partidului din care face parte, PSD, astfel că la alegerile din iunie va cere focşănenilor să-l voteze pentru al patrulea mandat.
Tot pentru al patrulea mandat va intra în competiţie şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Marian Oprişan.
Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.





















































