Un bătrân din Vrancea a murit de hipotermie, iar un alt bărbat care a făcut atac cerebral a fost dus la spital cu elicopterul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ora 18.00 se înregistrau 2 drumuri naţionale închise temporar (DN 2N Mărtineşti – Dumbrăveni, DN 23 B Maicanesti – Ciorasti) iar alte 5 drumuri judeţene erau în aceeaşi situaţie (DJ 202 E Sihlea - limită judeţul Buzău, DJ 204 B Măicăneşti – Tătăranu, DJ 202 F Băleşti – Mihălceni, DJ 204 E Haret – Panciu, DJ 205 C DN 2 – Goleşti – Cârligele).

Un bătrân de 74 de ani, din comuna Gologanu  a fost găsit în casă de vecini în şoc hipotermic. În sprijinul bătrânului a fost chemată o ambulanţă, care l-a transportat pe acesta la spital, dar în scurt timp inima bătrânului a cedat. Vecinii au spus că bătrânul trăia singur, în sărăcie, iar casa acestuia era neîncălzită atunci când l-au găsit.

În Vrancea, autorităţile se pregăteau să raporteze aseară decongestionarea tuturor arterelor naţionale şi judeţene, după ce în cursul dimineţii de joi erau închise cinci drumuri judeţene şi nouă judeţene. Un merit aparte pentru deschiderea drumurilor îl au şi militarii din Brigada 8 LAROM şi Brigada 282 Infanterie Mecanizată, care au acţionat cu şapte mijloace tehnice pentru deszăpezirea căilor rutiere, în zona localităţilor Năneşti şi Măicăneşti.

Bărbat cu atac vascular cerebral preluat de un elicopter din Voetin

Un bărbat, în vârstă de 57 ani, a suferit un accident vascular cerebral. Deoarece căile de acces rutiere erau impracticabile până în localitatea Voetin, s-a luat decizia solicitării unui elicopter al Ministerului Afacerilor Interne pentru a-l evacua în vederea transportului la spital.

Până la primirea confirmării că starea vremii permite efectuarea zborului, concomitent, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea s-a luat decizia trimiterii unui echipaj terestru format din ambulanţa SAJ şi autospeciala pe şenile UTV ARGO.

Condiţiile meteo au permis zborul, pacientul a fost preluat cu elicopterul şi a fi transportat la spital. Conform procedurilor stabilite, inspectoratul pentru situaţii de urgenţă a asigurat dispozitivul de intervenţie cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, două autovehicule şi 10 pompieri militari, alături de ambulanţa SAJ, în zona Dumbrăveni. În urma evaluării stării pacientului din punct de vedere medical, pilotul şi echipajul medical al aeronavei au decis aterizarea elicopterului în judeţul Buzău.

Salvate cu autospeciala pe şenile

Echipaje din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean au fost mobilizate în jurul orei 12.10 pentru a salva o femeie, în vârstă de 83 ani din satul Bogza, comuna Sihlea, care necesita asistenţă medicală.

Vehicul pe şenile cu tracţiune 8x8 a parcurs distanţa de cca. 4 km pe deasupra stratului gros de zăpadă pentru a prelua pacienta, deoarece drumul de acces era impracticabil pentru autovehicule.

image

În timp ce pacienta de 83 ani era transportată la ambulanţa SAJ, un alt caz medical a fost anunţat în satul Bogza prin intermediul numărului unic de urgenţă 112. O femeie, în vârstă de 76 ani, cu insuficienţă respiratorie severă a fost transportată cu vehiculul pe şenile până la ambulanţă. Ambele paciente au fost transportate apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Focşani.

Situaţia drumurilor deschise circulaţiei rutiere

La ora 18.00 se înregistrau 2 drumuri naţionale închise temporar (DN 2N Mărtineşti – Dumbrăveni, DN 23 B Maicanesti – Ciorasti) iar alte 5 drumuri judeţene erau în aceeaşi situaţie (DJ 202 E Sihlea - limită judeţul Buzău, DJ 204 B Măicăneşti – Tătăranu, DJ 202 F Băleşti – Mihălceni, DJ 204 E Haret – Panciu, DJ 205 C DN 2 – Goleşti – Cârligele).

image

De asemenea, se înregistrează 7 sate din 4 comune unde accesul nu se poate realiza pe căile de comunicaţii terestre. Acestea sunt: satul Voetin din comuna Sihlea, satul Satu-Nou din comuna Ciorăşti, satele Mărtineşti şi Vâjâitoarea din comuna Tătăranu, satele Stupina, Râmniceni şi Slobozia Boteşti din comuna Măicăneşti. Cele 7 sate au o populaţie totală de 4332 locuitori.

Misiunile de deszăpezire a gospodăriilor continuă

Echipaje din cadrul ISU Vrancea au acţionat pentru facilitarea accesului în gospodăriile locuitorilor din comuna Vulturu. Forţe din cadrul IJJ Vrancea au intervenit în sprijinul cetăţenilor din comuna Dumbrăveni, iar Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a efectuat misiuni similare în Tâmboieşti. De asemenea, militari ai Garnizoanei Focşani au acţionat la gospodăriile populaţiei din Năneşti şi Măicăneşti.

image

O altă misiune a avut loc în municipiul Focşani, pe strada Revoluţiei, unde pompierii militari din cadrul Detaşamentului Focşani au intervenit pentru înlăturarea zăpezii de pe acoperişul unui bloc, pentru a se înlătura pericolul iminent al accidentării pietonilor. S-a izolat zona unde a avut loc intervenţia şi s-a acţionat cu scara culisabilă pentru degajarea zăpezii ce s-a depus în strat gros pe acoperişul imobilului.

Mai puteţi citi:

Cinci drumuri naţionale şi nouă judeţene erau închise în Vrancea joi dimineaţa

FOTO VIDEO Salvaţi cu elicopterul în Vrancea. O gravidă, un copil cu febră, o bătrână rănită şi şapte persoane care fac dializă au ajuns la spital

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite