Trei comune din Vrancea, fruntaşe în ce priveşte prezenţa la vot cu ocazia alegerilor europarlamentare
0La nivelul judeţului Vrancea, în cele 73 de localităţi, media prezenţei la vot la alegerile europarlamentare a fost de 35,33%.
Vrâncenii nu prea s-au înghesuit duminică să meargă la vot, aşa cum se întâmplă de obicei la alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale.
De altfel, nici miza nu a fost una foarte mare, astfel că la nivelul judeţului s-au înregistrat doar trei localităţi unde prezenţa la urne a fost mai mare.
Cei mai mulţi oameni la vot, 64,86% au venit în comuna Andreiaşu de Jos, unde duminică au avut loc şi alegeri locale pentru alegerea noului consiliu local.
Pe locul doi în privinţa prezenţei la urne s-a situat comuna Corbiţa, cu 61,05%, iar pe locul trei comuna Bogheşti, cu 60,01% prezenţă. La polul opus s-a aflat comuna Homocea, cu o prezenţa de numai 19,28%.
Mai puteţi citi:
Alianţa electorală PSD-PC-UNPR a obţinut 36,58% în municipiul Focşani, fiind urmată ca scor de candidatul independent Mircea Diaconu, care a obţinut în Focşani 13,43%.
Biroul Electoral Judeţean Vrancea a finalizat în această după amiază centralizarea voturilor de la toate secţiile de votare din judeţ.