Starea jalnică a unui drum judeţean care traversează comuna Urecheşti, motiv de gâlceavă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul este plin de gropi
Drumul este plin de gropi

Primarul comunei Urecheşti nu vrea să semneze recepţia unor lucrări de reparaţii făcute la mare grabă în campania electorală din vara anului trecut, când primar era altcineva.

Drumul Judeţean 205 B, care face legătura între E85 şi centrul comunei Urecheşti arată mai rău ca după un bombardament.

Asta după ce anul trecut, chiar înainte cu câteva zile de alegerile locale, a fost peticit în mare grabă, e ploaie, de firma deputatului PSD Victor Roman, după cum spune primarul Nistor Bratosin.

Potrivit edilului, cârpeala a durat doar o lună, drumul devenind acum impracticabil. Problema este că edilul refuză să semneze recepţia lucrărilor făcute atunci, pe motiv că asfaltarea gropilor a fost făcută de mântuială şi în dispreţ faţă de banul public.

„La o lună după aşa zisa asfaltare, un consilier de-al nostru a numărat 212 gropi în asfalt, iar după prima ploaie numărul gropilor s-a dublat. Cei de la Consiliul Judeţean ne-au acuzat că am stricat drumul cu grederul, la deszăpezire, dar drumul era stricat de mult. Zilele astea a venit o comisie de la Consiliul Judeţean, Prefectură, SGA şi ne-a promis că în vară se va încerca rezolvarea problemei drumului, pentru că oamenii sunt foarte revoltaţi”, ne-a declarat primarul Nistor Bratosin.

Edilul are de gând să pună panouri în comună pentru a-i informa pe oameni că drumul judeţean este responsabilitatea Consiliului Judeţean.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite