Slalom prin gropile de pe drumurile judeţene din Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de kilometri de drumuri din judeţ au nevoie urgent de reparaţii, şoferii fiind puşi la grea încercare atunci când circulă pe arterele în cauză.

Drumul Judeţean 205 B, care face legătura între E85 şi centrul comunei Urecheşti arată mai rău ca după un bombardament.

Asta după ce anul trecut, chiar înainte cu câteva zile de alegerile locale, a fost peticit în mare grabă, pe ploaie, de firma deputatului PSD Victor Roman, după cum spune primarul Nistor Bratosin.

Potrivit edilului, cârpeala a durat doar o lună, drumul devenind acum impracticabil. Noul edil a refuzat atunci să semneze recepţia lucrărilor făcute, pe motiv că asfaltarea gropilor a fost făcută de mântuială şi în dispreţ faţă de banul public.

„La o lună după aşa zisa asfaltare, un consilier de-al nostru a numărat 212 gropi în asfalt, iar după prima ploaie numărul gropilor s-a dublat. Cei de la Consiliul Judeţean ne-au acuzat că am stricat drumul cu grederul, la deszăpezire, dar drumul era stricat de mult. Avenit o comisie de la Consiliul Judeţean, Prefectură, SGA şi ne-a promis că în această vară se va încerca rezolvarea problemei drumului, pentru că oamenii sunt foarte revoltaţi”, ne-a declarat primarul Nistor Bratosin. De altfel, Consiliul Judeţean Vrancea a scos la licitaţie mai multe sectoare de drum care vor fi reparate în acest an, printre acestea aflându-se şi DJ 205B, Urecheşti – Coteşti – Dălhăuţi – Râmniceanca – Beciu - Odobeşti, pe o suprafaţă de 10.000 m.p,

4 kilometri de groază între Diocheţi şi Panciu

Un alt drum judeţean în Vrancea care nu a avut niciodată asfalt este DJ 205 J Panciu-Diocheţi-Moviliţa . De ani de zile, porţiunea de 4 km care leagă satul Diocheţi de oraşul Panciu este ca un blestem pentru cei care se aventurează pe acolo.

Anul trecut, ajunşi la capătul răbdării, oamenii au decis să ia atitudine şi au ieşit în stradă să-şi verse marele năduf. Protestul oamenilor nu s-a materializat în nici un fel.

Reprezentanţii Primăriei Moviliţa confirmă faptul că administratorul drumului, în speţă Consiliul Judeţean Vrancea, nu a intervenit niciodată pentru pietruirea lui.

„Vă spun sincer că deşi nu este în sarcina noastră, Primăria Moviliţa a făcut deszăpezirea în iarna asta şi tot noi l-am mai balastat din când în când. Ştiu că a fost propus pentru asfaltare şi prins în Programul PNDI , însă cred că sunt şanse mici să se întâmple ceva din moment ce Guvernul a anunţat că va renunţa la o parte din lucrări din lipsă de bani", ne-a precizat Corneliu Cristian, primarul comunei Moviliţa.

Anul acesta, Consiliul Judeţean Vrancea şi-a propus să peticească mai multe drumuri judeţene stricate. Acestea sunt DJ 205C, Goleşti – Cîrligele - Vîrteşcoiu, 3.000 m.p., DJ 205S, Focşani – Cîmpineanca şi Vîrtescoiu – Rîmniceanca, 3.000 m.p., DJ 205R, Coteşti – Sl. Cioraşti – Gologanu, 4.000 m.p. ,  DJ 204F, Gugeşti – Oreavu, 2.000 m.p. ,  DJ 202E, intravilan localitatea Sihlea, 500 m.p. , DJ 204E, Doaga – int. DN24, 1500 m.p. , DJ 241F, int. DJ 241 – Boghesti, 1.000 m.p.,  DJ 205L, int. DN 2D - Negrileşti, 1.000 m.p. , DJ 205P, intravilan Vînători, 2.000 m.p..

Rămâne de văzut dacă lucrările scoase acum la licitaţie vor fi câştigate de aceeaşi firmă care obţine aproape toate contractele importante din Vrancea, Sotirex, condusă din umbră de deputatul PSD Victor Roman.

Mai puteţi citi:

Unde sunt banii? Vrancea, judeţul cu cele mai mari alocări de „fonduri clientelare”

Consiliul Judeţean Vrancea caută firmă să repare drumurile stricate din judeţ

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite