Profesorii din Vrancea se pregătesc de proteste. Prefectura va fi pichetată în următoarele trei zile
0
Dascălii reprezintă Sindicatul Liber din Învăţământ şi sunt nemulţumiţi de faptul că Executivul de la Bucureşti a amânat aplicarea creşterilor salariale în domeniu.
Consiliul Judeţean al Liderilor SLÎ Vrancea a hotărât declanşarea acţiunilor de protest la nivel judeţului Vrancea, proteste ce se vor desfăşura în zilele de marţi 13 iunie, miercuri 14 iunie şi joi 15 iunie 2017.
Protestul va consta în pichetarea Prefecturii Vrancea în intervalul orar 11.30-13.30, unde vor participa membrii de sindicat ai SLI Vrancea.
În funcţie de situaţia de la nivel naţional acţiunile de protest vor continua şi sub alte forme.
"Principalele nemulţumiri ale membrilor de sindicat sunt: Proiectul Legii Salarizării Unitarecare situează angajaţii din învăţământ (didactic, didactic auxiliar şi nedidactic) în intervalul coeficienţilor 1,10 – 2,21 pe o scară de la 1 la 12; Neacordarea majorării salariale de 20 de procente începând cu 1 iulie 2017în conformitate cu promisiunile din campania electorală şi programul de guvernare; Nepunerea în plată a hotărârilor judecătoreşti restante, precum şi a sentinţelor care vizează dobânzile; Calcularea incorectă a sporurilor salarialela baza salarială din decembrie 2016 şi nu la cea din ianuarie 2017; Neacordarea voucherelor de vacanţă pentru anul 2017aşa cum prevede Programul de guvernare", potrivit preşedintelui SLÎ Vrancea, Constantin Ionescu.