Procurorii DNA au depistat 245 de voturi falsificate la Suraia, după Referendumul din anul 2012, pentru demiterea lui Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii spun că în comuna Suraia s-au comis fraude la referendum
Procurorii spun că în comuna Suraia s-au comis fraude la referendum

Semnăturile falsificate au fost supuse unor constatări tehnico – ştiinţifice grafoscopice la Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Astăzi se dă sentinţa în dosarul „Fraudă la Referendum”, avându-l ca învinuit principal pe vicepremierul Liviu Dragnea.

În dosarul având ca învinuiţi 74 de persoane au fost trimişi în judecată şi şapte reprezentanţi ai unei secţii de votare din comuna Suraia, complici la fraudă, asta după ce după ce procurorii DNA au 245 de voturi falsificate.

Este vorba despre preşedintele acelei secţii, Vili Stan, dar şi de membrii secţiei din partea partidelor politice, respectiv Corina Cristian, Ion Totoliciu, Simona Bobocea, fostă Velniţă la acea dată, Maria Hanganu, Mic Florentin Manole şi Sorin Sîngerean,  toţi componenţi ai Secţiei 287 de la Suraia la Referendumul din 29 iulie 2012.

„Din declaraţiile luate în calitate de martori persoanelor care figurează că şi-au exprimat votul pe listele electorale ale acestui birou electoral al secţiei de votare rezultă că o mare parte a semnăturilor executate pe aceste liste au fost falsificate în sens material, după caz, alegătorii neprezentându-se la vot şi/sau nesolicitând şi neexercitându-şi votul prin folosirea urnei mobile”, au arătat în rechizitoriu procurorii DNA.

De altfel, semnăturile falsificate au fost supuse unor constatări tehnico – ştiinţifice grafoscopice, lla Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care a stabilit cu această ocazie caracterul fals al semnăturilor respective.

„M-au întrebat dacă am votat sau nu. Eu nu am votat. Dacă veneau băieţii mei acasă mă duceam la vot, dar eu singură ce să fac", ne-a declarat anul trecut Anica Hărăbor, o localnică care a dat explicaţii anchetatorilor cu privire la faptul că femeia apare că a votat în ziua respectivă.

S-au trezit cu semnătura falsificată Neculai Anghelache, Dan Arbăbnaş, Antoneta Bacău, Marian Bobocea şi mulţi alţii, care au declarat procurorilor că nu au fost la vot în acea zi.

Voturi puse în urmă pentru surăienii plecaţi în străinătate

Pe liste s-au găsit şi semnături ale unor persoane plecate la muncă în străinătate, respectiv Italia şi Spania, care în nici un caz nu s-au aflat în ţară pe data de 29 iulie 2012.
Este şi cazul lui Fănel Arbănaş, plecat în Italia la muncă şi care nu a fost în ţară în acea zi, dar care figurează ca votant pe lista permanentă. Alţi 18 consăteni de-ai lui Arbănaş, plecaţi peste hotare, figurau ca votanţi la Referendum.

„În concluzie, în cazul secţiei de votare nr. 287 comuna Suraia, judeţul Vrancea, au fost falsificate listele electorale ale secţiei, după cum urmează: lista electorală suplimentară – secţie – falsificate numele, datele de identitate şi semnăturile a 163 de alegători; lista electorală permanentă a secţiei – falsificate semnăturile a 43 de alegători;  lista electorală suplimentară – urnă mobilă a secţiei – falsificate semnăturile a 39 de alegători”se arată în rechizitoriul DNA.

În 2012, la puţin timp după descinderea procurorilor DNA la Suraia, o femeie a recunoscut în faţa camerelor de luat vederi că a votat la urna mobilă şi pentru soţul ei, aflat în acea zi cu treburi pe câmp.

„Eu am zis că nu pot veni la vot, că nu pot să urc scările la şcoală şi atunci au zis că vin ei cu urna mobilă acasă. A venit băiatul, a scos din capota maşinii hârtiile de vot şi mi-a zis să pun ştampila unde vreau eu. M-a întrebat unde este soţul, i-am zis că e la vie şi m-a întrebat dacă să pun eu ştampila şi am zis că pun eu, că ştim ce vrem noi", a spus Ioana Negrea.

Printre persoanele învinuite în acest dosar se află şi preşedintele PDL din Suraia, Florentin Manole. Se pare că infracţiunea de care este învinuit pedelistul ar avea legătură cu semnarea unui anumit proces verbal în secţia sa, fiind vorba se pare de procesul verbal privind însoţirea urnei mobile.

De altfel, Florentin Manole le-a spus colegilor săi de partid că a fost hărţuit în acea zi de referendum de preşedintele secţiei de votare, care l-a dat în două rânduri forţat afară din sală, tot în aceeaşi secţie având loc şi alte incidente.

Potrivit datelor de la Referendum, prezenţa la vot a fost de 68,4%. Ceea ce a ridicat suspiciuni anchetatorilor este faptul că foarte multe persoane au votat pe listele suplimentare, aproximativ 700 de persoane, iar alte 350 au solicitat urna mobilă, în condiţiile în care cu doar o lună înainte, la alegerile locale, urna mobilă a fost solicitată pentru 78 de persoane.

Vă mai recomandăm:

Un pedelist din Suraia, judecat pentru complicitate la fraudă la Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu

Şeful PDL Suraia, Florentin Mic Manole, şi-a reprezentat partidul în Secţia de Votare 287, unde toţi membrii acesteia au fost puşi sub învinuire.

Liviu Dragnea spune că va renunţa la funcţiile deţinute dacă va fi condamnat în dosarul „Referendumul“: „Să sperăm însă că nu va fi cazul“

Întrebat ce se va întâmpla cu funcţiile deţinute dacă va fi condamnat, Liviu Dragnea a răspuns: Nu o să mai fie. Să sperăm că nu va fi cazul. Sper să fie o decizie bună pentru mine şi adevăr“. În prezent, Liviu Dragnea ocupă funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale, iar ]n cadrul partidului, cea de pre;edinte executiv al PSD.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite