Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea dă peste nas „partenerilor” liberali

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Oprişan a declarat astăzi că toţi şefii instituţiilor descentralizate vor fi schimbaţi, indiferent de culoarea politică şi că actualii directori ai DSP şi Direcţiei Silvice, care s-au înscris în PNL, trebuie daţi afară de Nini Săpunaru.

Marian Oprişan nu pare să digere foarte bine numirea liberalului Octavian Vieru în funcţia de prefect şi a ţinut să-i demonstreze aliatului său de la USL, preşedintele PNL Nini Săpunaru, că poate avea şi atribuţii de prefect dacă îşi propune acest lucru.

Acesta a spus că şefii instituţiilor descentralizate vor fi schimbaţi toţi din funcţie.

„Toate instituţiile vor fi depolitizate. Va fi făcută o analiză a activităţii acestora şi acolo unde lucrurile nu s-au petrecut aşa cum spune legea, vor fi produse înlocuirile de rigoare. Le spun să nu se implice în campania electorală a partidului care i-a susţinut. Implicarea şefilor de instituţii în campanie atrage în secunda doi demiterea acestora. De fapt, toţi trebuie schimbaţi, că au fost cu toţii colaboraţioniştii guvernului PDL-UDMR şi trebuie să plece", a spus Marian Oprişan.

Acesta i-a trimis câteva săgeţi şi preşedintelui PNL, Nini Săpunaru, care s-a pripit să-i primească în partid pe şefii DSP, Cătălin Graur şi Direcţiei Silvice, Petrică Tudosă.

„Îi anunţ că înscrierea în partidul aflat la guvernare nu îi absolvă de asumarea responsabilităţii că au fost părtaşi la dezastrul ţării. În viziunea mea, cei doi şefi trebuie daţi afară", a mai spus Oprişan.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite