Premierul Victor Ponta, aşteptat mâine la Focşani să inaugureze centrală termică a oraşului construită cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare, finanţat de Uniunea Europeană, a fost demarat în anul 2011, în timpul Guvernului Boc,odată cu semnarea primelor contracte de asistenţă tehnică.

Primul ministru al României, Victor Ponta, este aşteptat mâine la Focşani, pentru a inaugura noua centrală termică a oraşului Focşani.

Oficialii ENET ne-au precizat că au fost informaţi oficial de această vizită care ar urma să aibă loc începând cu ora 11.00.

Ultimele evenimente din cadrul USL ar putea însă să dea peste cap planurile făcute pentru această vizită la Focşani, caz în care inaugurarea s-ar putea amâna.

Trebuie spus că lucrările începute în anul 2011 au vizat construcţia şi retehnologizarea centralei ENET, modernizarea punctelor termice şi înlocuirea reţelelor de transport şi distribuţie din zona centrală şi de sud, însă mâine ar urma să fie inaugurată doar centrala termică considerată printre cele mai moderne din ţară. 

Proiectul a fost finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu  iar investiţia totală este de 149.214.754 lei, din care 95% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană si Guvernul României.

Mai puteţi citi:

VIDEO Victor Ponta şi Marian Oprişan, făcuţi trădători de patrie de un chefliu

Premierul Ponta încurcă borcanele. Nu ştie pentru ce a dat 10 milioane de lei Primăriei Focşani

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite