Portret / Ioana Roşu transmite copiilor pasiunea pentru muzică
A făcut din muzică o modalitate plăcută de comunicare, atât la clasă, cât şi la Centrul de Zi „Dănuţ" din Broşteni, acolo unde face voluntariat de un an şi jumătate.
Ioana Roşu este o tânără ambiţioasă care s-a dedicat muzicii încă din adolescenţă, atunci când, convinsă că ar putea avea o carieră în acest domeniu, s-a înscris la Liceul de Arte din Focşani.
Atrasă nu doar de muzica uşoară, ci şi de folclor, Ioana a urmat cursurile Şcolii Populare de Arte, devenind şi membră a Ansamblului „Ţara Vrancei", unde a activat timp de şase ani. A renunţat la scenă odată cu admiterea la Conservator, moment în care şi-a dat seama că ar fi mult mai împlinită dacă ar dezvolta pasiunea pentru muzică şi în rândul copiilor. Aşa că, imediat după absolvirea facultăţii s-a alăturat corpului profesoral de la Şcoala „Ştefan cel Mare" din Focşani, iar acum se ocupă de cultura muzicală a elevilor din cadrul Liceului cu Program Sportiv.
Pentru Ioana, ora de muzică nu este o simplă înşiruire de noţiuni, ci un prilej de a comunica cu elevii şi de a organiza competiţii muzicale.
„Sunt foarte apropiată de copii şi încerc să fac orele de muzică cât mai atractive. Pe lângă predare şi ascultare, mă axez foarte mult pe jocuri şi audiţii muzicale. De asemenea, îmi place să mă ocup de pregătirea copiilor pentru diverse concursuri şi spectacole", mărturiseşte tânăra profesoară.
Voluntară la Centrul „Dănuţ"
Ioana Roşu nu se dedică doar copiilor de la şcoală, ci şi celor de la Centrul de Zi „Dănuţ" din Broşteni, acolo unde este voluntară, alături de soţul său, profesor de religie de un an şi jumătate. De două - trei ori pe săptămână se ocupă de pregătirea muzicală a celor aproximativ treizeci de tineri, care se dovedesc a fi extrem de încântaţi de proiectele pe care Ioana le organizează.
„În toate activităţile pe care le-am organizat s-a implicat şi directoarea centrului, Elisaveta Norocea, alături de profesorii Jana Ţigăeru şi Lucian Batog. Muzica i-a ajutat pe copii să fie mai deschişi, mai cooperanţi, iar mulţi dintre ei chiar îşi caută singuri melodii pe care le lucrează în timpul liber", povesteşte Ioana.
Cu ajutorul Ioanei, copiii de la Centrul „Dănuţ", cu vârste cuprinse între şapte şi paisprezece ani au reuşit să obţină premii importante la concursurile judeţene şi naţionale de muzică.
„Copiii au obţinut premii la numeroase concursuri, precum 'Muguri Vrânceni', 'Steluţe de Mai' sau 'Lăudaţi pe Domnul' şi au pus suflet în organizarea tuturor spectacolelor din cadrul Centrului. De Paşte încondeiază ouă şi interpretează cântece religioase, iar la Crăciun cântă colinde şi pictează icoane pe sticlă", conchide Ioana Roşu.
Întrebări şi răspunsuri
Ce proiecte de viitor ai?
Îmi propun ca şi pe viitor să pregătesc copiii pentru diferite spectacole şi competiţii muzicale şi chiar să atrag cât mai mulţi tineri către muzică. De asemenea, o să fiu mereu aproape de Centrul de Zi „Dănuţ", acolo unde merg de fiecare dată cu cea mai mare plăcere şi cu dorinţa de a vedea bucurie pe chipurile copiilor.
Ce părere ai despre actualul sistem de învăţământ?
Consider că ar trebui să se pună mai mult accent pe partea artistică, astfel încât elevii să se dezvolte într-un ambient muzical plăcut, care să le stimuleze creativitatea şi gustul pentru frumos.
Ce-i place
Îmi place foarte mult dansul. În urmă cu doi ani m-am înscris, alături de soţul meu, la cursurile de dans din cadrul clubului „Elite" şi nu am de gând să renunţ, deoarece dansul este în strânsă legătură cu muzica, formează un tot unitar. De asemenea, îmi plac călătoriile, pictura şi teatrul.
Ce nu-i place
Nu-mi plac lipsa de respect, minciuna, invidia şi aroganţa. De asemenea, nu-mi plac oamenii falşi, care îşi urmăresc doar propriul interes fără a se gândi că pot face rău celor din jur.
Profil
Născută. 11 februarie 1985, Braşov
Studii. Conservator, Master în Artă Muzicală, Bucureşti
Ocupaţie. Profesor muzică Liceul cu Program Sportiv
Familie. Căsătorită





















































