O tânără a fost "uşurată" de 250 de lei, după ce s-a încrezut într-un SMS cu cadouri de mii de euro
0
Fata, în vârstă de 19 ani, din Moviliţa, a primit un SMS prin care era anunţată că este câştigătoarea unui premiu de 10.000 euro şi a unui laptop.
În SMS, tânăra era anunţată că premiul i se acordă cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, respectiv 8 Martie. Pentru încasarea premiului i-a fost pretinsă plata unei taxe în valoare de 250 lei, bani pe care aceasta i-a trimis prin poştă la o adresă menţionată în SMS.
Bărbatul i-a transmis faptul că va fi constactată ulterior de reprezentanţii unei unităţi bancare pentru a intra în posesia premiului, lucru care nu s-a mai întâmplat.
În consecinţă, faţa s-a dusla poliţie şi a povestit întâmplarea
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a modalităţii de producere a evenimentului.
Mai puteţi citi:
Înşelăciunile prin telefon, tot mai frecvente























































