O nouă victimă a lucrărilor de canalizare din Focşani GALERIE FOTO-VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un muncitor de la Vega Galaţi a fost prins astăzi sub un mal de pământ în timp ce lucra la reţeaua de canalizare care se introduce pe strada Anghel Saligny. Din fericire, acesta a scăpat cu răni minore.

Un bărbat în vârstă de 40 de ani care lucra pe şantierul deschis pe strada Anghel Saligny, unde se introduce reţeaua de canalizare şi apă, a fost prins astăzi sub un mal de pământ în timp ce lucra la consolidarea pereţilor şanţului săpat.

Colegii acestuia au intervenit repede, dar nu au reuşit să-l scoată pe bărbatul îngropat până la brâu în pământ. În ajutorul acestuia au venit pompierii, care s-au chinuit vreme de 20 de minute să-l scoată pe bărbat din pământ.

image

CLICK aici pentru imagini

Acesta acuza dureri la unul dintre picioare, iar după ce a primit ajutor de urgenţă de la medicii chemaţi la faţa locului a fost transportat la Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon". La faţa locului a venit şi prefectul Cătălin Popescu, care s-a interesat dacă au fost respectate normele de protecţie a muncii.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea şi reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea au demarat o anchetă în acest caz are va fi încadrat ca accident de muncă.

În luna iulie, un muncitor şi-a pierdut viaţa în timp ce lucra la canalizarea de pe Şoseaua de Centură a focşaniului. Acesta muncea la pereţii de consolidare a malului de pământ, unde urmau să fie introduse ţevile de canalizare, când terenul s-a surpat şi s-a prăbuşit peste el.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite