Mâncarea săracului a ajuns un lux/Vezi aici de ce a "explodat" preţul cartofilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul cartofilor a crescut şi la Brăila, ajungând în pieţe la 2,5 lei kilogramul, fiindcă producătorii români au exportat produsele. Preţurile la cartofii vânduţi sub podul de la Apollo sunt şi cu 60% mai mici faţă de hypermarketuri, dar cu numai 10-20% faţă de pieţe. La en-gros, kilogramul costă 2,0-2,1 lei. En-detail ajunge la 2,5.

Comercianţii care aduc zeci de tone de cartofi în minicipiu sunt speriaţi şi ei de creşterea preţurilor la cartorfi şi ceapă. Ei spun că deja s-a atins o limită superioară a suportabilităţii.


Primul semnal de alarmă a fost tras de cei care cumpără de la ei pentru a revinde mai departe în pieţe.
„Ne-am dat imediat seama că piaţa o să stagneze pentru că imediat ce preţurile au luat-o în sus, au scăzut masiv vânzările către cei care revând în pieţe. De la cinci-şase saci la un transport, două trei transporturi pe zi s-a ajuns la doi trei saci toată ziua. Este foarte puţin şi este un semn clar că oamenii au început să cumpere tot mai puţin, pentru că la actualele preţuri nu-şi mai permit să mai consume cartofi", ne-a declarat Ionuţ Ene, unul dintre comercianţii de cartofi.

2,1 lei kilogramul

Comercianţii din zona Podului Apollo fac de ani buni cărăuşie cu cartofi. Ei cumpără aceste produse în special din judeţele Braşov Covasna şi Harghita, bazinele unde se cultivă aceste legume în sistem intensiv.


Chiar şi cei mai vechi în branşă spun că găsesc tot mai greu marfa.
„Importul din Egipt a căzut din cauza revoluţiei de acolo, iar în Polonia, cel mai mare producător de cartofi din Uniune, din cauza inundaţiilor de anul trecut, producţia a fost la jumătate. Producătorii de la noi au profitat şi au vândut marfa la export pe bani adevăraţi. A rămas o cantitate mică în ţară. De multe ori abia reuşin să umplem o maşină de la mai mulţi producători. Producătorii din Covansa de unde luăm noi nu mai au marfă, iar la cea pe catre o mai au au ridicat preţurile", ne-a spus Cornelia Dumitriu, comerciant de cartofi. Mulţi sunt speriaţi şi spun că vor renunţa.


„Din cauza preţurilor, cam vreo 20 de angrosişti au luat pauză pentru că la cât costă motorina şi la cât dai pe kilogram acolo, nu mai ai profit la preţul de vânzare aici", a conchis Corneliu Dumitriu.

Nesiguranţa zilei de mâine
Angrosiştii de cartofi din zona Apollo spun că dacă guvernanţii în continuare să nu fac nimic ca să stimuleze consumul şi se bucură doar că încasează mai mulţi bani rezultaţi din creşterea pe unitate a preţului, în curând, vor aduna doar praf de pe tobă pentru că deja vânzările au scăzut la sub 30 la sută faţă de luna ianuarie.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite