Locul I în campania "Profesorii cu care Focşaniul se mândreşte" este ocupat de Aurelia Nedelcu, de la Colegiul Naţional "Al. I. Cuza"

Spune cǎ rolul profesorului nu este neapǎrat sǎ-i înveţe pe elevi anumite lucruri, sǎ le transmitǎ anumite informaţii, ci sǎ-i ajute sǎ se cunoascǎ, sǎ devinǎ mai valoroşi,
Prefesoara Aurelia Nedelcu, în vârstă de 51 de ani, spune că a visat, în copilǎrie , la o carierǎ de violonist. A început sǎ studiez vioara târziu,pe la 12 ani şi a renunţat destul de repede, înţelegând cǎ nu avem har şi cǎ rezultatele erau, pe linia aceasta, modeste. "Am rǎmas însǎ pentru totdeauna o mare iubitoare a muzicii simfonice. În acelaşi an în care am renunţat la vioarǎ, am ştiut cǎ voi fi profesoarǎ. Pentru mine, reperele supreme în materie de vocaţie şi de ţinutǎ moralǎ deveniserǎ atunci profesoarele mele de românǎ şi de francezǎ. Le iubeam pentru omenia lor, le admiram pentru puterea de a converti cuvintele în legǎturi sufleteşti. Aceste douǎ mari doamne mi-au însemnat destinul: cele douǎ specializǎri ale mele sunt : româna şi franceza", spune profesoara.
Consideră cǎ a fǎcut în viaţǎ numai alegeri bune, respectiv în profesie, în cǎsnicie, în ceea ce priveşte locul de muncǎ.
"Mi se pare cǎ nu existǎ o meserie mai frumoasǎ decât aceea pe care o practic. Este o fericitǎ împlinire a feminitǎţii, o ipostazǎ maternǎ lǎrgitǎ. Nu ştiu dacǎ am harul acelor femei despre care v-am vorbit şi la care o sǎ mǎ gândesc întotdeauna cu respect şi recunoştinţǎ, dar aş jubila dacǎ aş afla cǎ şi eu pot crea legǎturi sufleteşti pe care timpul , distanţa, preocupǎrile diferite, absenţa sǎ nu le distrugǎ vreodatǎ. E mai mult decât poate spera un om obişnuit , cu o existenţǎ modestǎ, cum sunt eu. Fac aceste afirmaţii, pentru cǎ eu cred cǎ rolul profesorului nu este neapǎrat sǎ-i înveţe pe elevi anumite lucruri, sǎ le transmitǎ anumite informaţii, ci sǎ-i ajute sǎ se cunoascǎ, sǎ devinǎ mai valoroşi, mai sinceri mai drepţi şi mai generoşi. Sigur cǎ este foarte greu ca într-o lume din ce în ce mai strâmbǎ sǎ-l determini pe copilul care creşte sǎ vrea sǎ rǎmânǎ drept, sǎ aleagǎ calea respectului faţǎ de sine şi faţǎ de ceilalţi, dar rǎmâne pentru mine o provocare cǎreia nu i-am rezistat niciodatǎ. Elevii mei ştiu cǎ îmi pasǎ în primul rând de cât asimileazǎ ei în şcoalǎ ca oameni şi nu de cât învaţǎ într-o zi sau alta", precizează Aurelia Nedelcu.
Profesorii cu care Focşaniul se mândreşte: Teodora Bentz, locul II
Spune cǎ azi profesorul, în general, nu se bucurǎ de prea multǎ stimǎ. Asta din cauză că guvernanţii îl uitǎ, îl ignorǎ sau îl dispreţuiesc, pǎrinţii nu îi înţeleg suficient de limpede concepţia şi metodele iar elevii, prea grǎbiţi sǎ-şi depǎşeascǎ vârsta şi, odatǎ cu ea, interdicţiile, îl condamnǎ pentru cǎ le cere prea mult, ucigându-le timpul liber şi distracţiile.
"Şi totuşi meseria de profesor este fundamentalǎ. Fǎrǎ ea, n-am avea nici trecut, nici viitor. Sunt convinsǎ cǎ în ţara noastrǎ lucrurile se vor schimba. Nu ştiu când se va petrece asta; dar am credinţa cǎ educatorul, învǎţǎtorul, profesorul vor fi priviţi , într-un viitor nu foarte îndepǎrtat, aşa cum se cuvine: cu respect, cu preţuire. Mie, aceastǎ meserie mi-a adus multe satisfacţii, în toate şcolile prin care am trecut. Am vǎzut în elevi membrii unei familii mai mari, cǎrora trebuie sǎ le dedic o parte din viaţa mea. Şi câteodatǎ aceastǎ parte a fost resimţitǎ frustrant de cǎtre cei de acasǎ care îşi cereau şi ei dreptul legitim la atenţie şi dragoste", spune profesoara Aurelia Nedelcu.
„Profesorii cu care Focşaniul se mândreşte": Elena Rodica Miron, locul III
Astăzi, două dintre fostele eleve, profesoare şi ele acum, Cristina Gheorghiţǎ şi Ana -Maria Norocea, i-au devenit, ocazional, colege de cancelarie.
"Este un sentiment minunat sǎ ai alǎturi oameni tineri şi valoroşi care ţi se adreaseazǎ încǎ, deferent, cu formula "doamna profesoarǎ" . Rezultatele la olimpiada de limba şi literatura românǎ ( de douǎ ori premiul al II-lea la faza naţionalǎ, câteva premii speciale şi menţiuni) şi la diferite concursuri şcolare, un ghid de pregǎtire a examenului de bacalaureat realizat împreunǎ cu distinsele mele colege Maria Lupu şi Janet Popoiu, un dicţionar de neologisme pentru elevii claselor a II-a - a VIII-a, douǎ memoratoare pentru clasele V-XII sunt câteva din realizǎrile profesionale de care sunt mândrǎ. Mândrǎ sunt şi de şcoala în care lucrez. Nu m-aş vedea intrând dimineaţǎ de dimineaţǎ decât la Colegiul Naţional Al. Ioan Cuza. Eşte o şcoalǎ de elitǎ, care îţi dǎruieşte, dar îţi şi cere: timp efort, dragoste", încheie Aurelia Nedelcu.
„Profesorii cu care Focşaniul se mândreşte"-locul IV: Cornel Noană pregăteşte matematicieni de geniu




















































