Lecţia de viaţă a două tinere abandonate de părinţi. Şi-au îndeplinit visul şi au devenit studente
0Elena Irescu şi Monica Baniţă, două tinere abandonate de părinţi şi crescute în familii maternale, şi-au atins ţelurile şi au devenit studente graţie rezultatelor remarcabile obţinute la examenul de Bacalaureat
Două tinere provenite din sistemul de protecţie a copilului din judeţul Vrancea oferă o lecţie de viaţă pentru mulţi. Au ţinut cu dinţii să-şi depăşească condiţia de copii abandonaţi de părinţi tocmai pentru a ajunge cineva în viaţă, iar lucrul acesta este pe cale să se întâmple. Chiar dacă viaţa a fost aspră cu cele două proaspete studente şi au fost puse la grele încercări, Elena Irescu şi Monica Baniţă oferă propriul exemplu pentru cei mulţi, care ar trebui să-l urmeze.
Cele două tinere, absolvente de liceu, aflate în cadrul Serviciului Management de Caz pentru Protecţie de Tip Familial din subordinea Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea (D.G.A.S.P.C.), au susţinut anul acesta examenul de Bacalaureat şi au reuşit să obţină note aproape maxime. Cea mai mare medie a fost obţinută de Elena Irescu, 9.88, prima pe liceul său, ea fiind absolventă a Liceului Teoretic „I. Slavici” din Panciu. Media a ajutat-o să intre şi la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, Elena intenţionând să urmeze o carieră în domeniu. Tânăra este recunoscătoare familiei asistentului maternal care i-a oferit tot sprijinul material şi moral de care a avut nevoie.
”Sunt de la vârsta de 5 ani în sistem. Consider că rezultatul nu e doar meritul meu, deşi am muncit. Secretul succesului meu a fost reprezentat de mila lui Dumnezeu şi dragostea Maicii Domnului, care au binecuvântat rodul muncii mele. Familia asistentului maternal m-a sprijinit în toate deciziile, respectându-mi toate alegerile pe care le-au însoţit cu sfaturi bune, aceasta fiind adevărata mea familie. Ei sunt foarte bucuroşi şi nu se aşteptau să fie atât de bine. Am avut un program pe care am încecat să-l respect şi chiar dacă a fost obositor a fost bine până la urmă”, spune Elena, cu modestie, despre rezultatele de excepţie din acest an.
Elena Irescu este studentă la Drept FOTO: Facebook
La ora când ne-a făcut aceste declaraţii Elena se afla într-o tabără în zona de munte şi ne-a spus că încearcă să prfite de zilele libere pe care le mai are până la începerea facultăţii pentru a se odihni şi relaxa după un an plin.
Un copil ambiţios
Managerul de caz, care i-a urmărit evoluţia în acest an, vorbeşte despre tânără la superlativ. „Elena a fost crescută de asistenţi maternali în comuna Fitioneşti. „Este un copil extrem de ambiţios, dovadă şi faptul că a terminat prima liceul. Un copil sociabil, extrem de volubil, fără inhibiţii, care a legat repede prietenii şi cu o dorinţă mare de afirmare prin propriile forţe. A avut tot sprijinul familiei maternale, care i-a oferit tot ce şi-a dorit şi cred că parcursul ei viitor va fi unul de mare succes”, ne-a spus Traian Chiriac.
Cealaltă tânără cu rezultate de excepţie este Monica Baniţă, nouă studentă a Universităţii din Bucureşti, în cadrul Facultăţii de Istorie. Monica a finalizat acelaşi liceu teoretic „Ioan Slavici” din Panciu, la profilul Filologie, iar la Bacalaureat a obţinut media 9,58, după ce a excelat la Istorie şi Logică, dar şi la Limba Română. Are doar cuvinte de laudă la adresa dirigintelui ei, profesorul Adrian Savin, despre care spune că a contribuit semnificativ la rezultatele obţinute.
Vrea să fie profesoară
„Am muncit în fiecare zi, mi-am dorit să-mi schimb condiţia şi să fiu cineva în viaţă, prin urmare, cam de aici vine secretul performanţei. Nu pot să spun că a fost foarte greu, pentru că am încredere în forţele mele. Practic, din clasa a IX-a am fost tot timpul printre cei mai buni şi acum, că am intrat la Facultatea de Istorie, probabil că voi vrea să fiu profesoară. Visez să predau într-un oraş mai mare, unde sunt alte perspective de dezvoltare, să cunosc şi altă lume”, ne spune Monica. Studenta este de la 11 ani în sistemul de protecţie, tot la o familie maternală, unde a locuit împreună cu o soră mai mare şi fratele care se află acum într-o altă familie.
Monica Baniţă este studentă la Facultatea de Istorie FOTO: Facebook
Elena şi Monica spun că vor conta în continuare pe sprijinul DGASPC Vrancea, care a fost alături de ele permanent. De altfel, ca proaspete studente vor beneficia prin sistemul de protecţie, conform legii, de alocaţie pentru hrană, de cămin gratuit, dar şi de bani pentru haine, transport şi rechizite.
„Este o mare mândrie pentru noi faptul că aceste tinere au reuşit să obţină rezultate atât de frumoase, un motiv de mândrie pentru asistenţii maternali Alina Cărămidaru şi Rodica Hărăbor, din comuna Fitioneşti, care le-au ghidat paşii. Succesul se datorează însă în cea mai mare măsură muncii tinerelor şi faptului că au conştientizat că prin educaţie îşi vor putea depăşi condiţia şi vor putea visa la un viitor frumos, mai ales că au reuşit să promoveze examenele fără a avea parte de meditaţii. Sincere felicitări şi le dorim să aibă un drum luminos, presărat numai de succese şi le asigurăm de întreaga noastră susţinere pe mai departe”, potrivit Danielei Nicolaş, directorul DGASPC Vrancea.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Învingătorii: cum au reuşit să devină studenţi cinci tineri brăileni abandonaţi de părinţi