“Hingherii” de maşini se întorc astăzi în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o absenţă de trei luni din peisajul cotidian al oraşului, timp în care şoferii nu au mai avut teamă că le vor fi săltate maşinile pentru parcările ilegale, de astăzi Servicul de Ridicări auto va deveni iarăşi oreraţional, dar cu alţi poprietari.

Primăria Focşani, prin Direcţia de Dezvoltare şi Servicii Publice, a înfiinţat propriul compartiment de ridicări auto, care va funcţiona non-stop.

Conducerea Direcţiei de Dezvoltare ne-a precizat că maşina specială pentru ridicarea autoturismelor din zonele interzise a fost achiziţionată de la firma care s-a ocupat înainte de acest serviciu, tot de acolo fiind preluaţi şi doi şoferi atestaţi special.

"Noi am făcut o ofertă firmei care a desfăşurat această activitate până la data de 1 martie, iar reprezentanţii acesteia au fost de acord să ne vândă nouă maşina, că tot nu aveau ce face cu ea. Compartimentul de ridicări auto va funcţiona cu 11 angajaţi", ne-a declarat Laurenţiu Mocanu, directorul Direcţiei de Dezvltare şi Servicii Publice Focşani.

Taxele rămân aceleaşi

Conducerea Primăriei speră ca prin trecerea în ograda proprie a serviciului, cu o investiţie totală de 170.000 de lei, să obţină venituri importante la buget, cel puţin la fel de consistente ca şi firma care a gestionat timp de doi ani situaţia maşinilor parcate în locuri interzise.

"Taxele nu le schimbăm, ci rămân de 300 de lei pentru recuperarea maşinii, la care se adaugă 25 de lei pentru fiecare zi de depozitare. Depozitul se află pe strada Răsăritului, este supravegheat video şi cu pază permanentă", spune viceprimarul Bogdan Matişan.

De asemenea, municipalitatea va oferi spre închiriere cele aproximativ 8000 de parcări de reşedinţă amenajate în oraş.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite