Francesca Gheorghe adoră să cânte melodii în limba italiană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francesca Gheorghe
Francesca Gheorghe

Interpretează piese din repertoriul Laurei Pausini, este o fire sociabilă şi ambiţioasă, pasionată de înot şi balet, iar la şcoală deţine statutul de şefa clasei.

Născută pe tărâm italian, Francesca Gheorghe şi-a petrecut o parte din copilărie la Padova, acolo unde s-a înscris la cursuri de înot şi balet. Sensibilă şi atrasă de arta dansului, Francesca a susţinut spectacole pe scenele mai multor teatre din Italia, însă la vârsta de şapte ani, odată cu venirea în Focşani, a fost nevoită să renunţe la hobby-urile sale, îndreptându-şi atenţia către domeniul muzical.

„Mi-ar fi plăcut foarte mult să continui cu baletul şi înotul, însă din păcate nu se organizează astfel de cursuri în Focşani. Dar, într-o zi am văzut un afiş care anunţa o preselecţie pentru cursuri de canto şi nu am ezitat să-mi încerc norocul. Spre bucuria mea, am trecut de toate probele şi am început să lucrez alături de tenorul Oliver Popa din Bucureşti, reuşind să înregistrez trei melodii şi să particip la o emisiunea lui Leornard Miron, difuzată pe TVR Internaţional", povesteşte tânăra.

Acum, Francesca Gheorghe face muzică sub îndrumarea profesorului şi compozitorului Lucian Necula de la Liceul de Artă „Gheorghe Tăttărăscu", fiind o prezenţă activă la concursurile şi festivalurile de muzică uşoară. Ambiţia şi vocea foarte bună au ajutat-o să se califice în semifinala Cerbului Copiilor, să obţină premiul trei la Festivalul Internaţional al Tinereţii din Costineşti, menţiune la concursul „Art Kids Music" din Buzău, dar şi un premiu special din partea juriului şi a compozitorului Cristian Alivej la Festivalul Potaissa din Turda.

„Mă înţeleg foarte bine cu domnul profesor Necula, pot spune că suntem prieteni şi de fiecare dată aştept cu nerăbdare orele de repetiţie. Datorită lui am reuşit să obţin toate aceste premii şi mă bucur că am avut şansa de a-l cunoaşte", spune solista.

Cunoscătoare a limbii italiene, Francesca adoră să interpreteze melodii din repertoriul binecunoscutei cântăreţe Laura Pausini.

„Îmi place foarte mult să cânt melodii în limba italiană, de altfel aşa am şi debutat în lumea muzicii, iar Laura Pausini este una dintre artistele mele preferate, deoarece toate piesele sale sunt foarte bune. De asemenea, îi admir pe Celione Dion, Eros Ramazzotti, Ricky Martin, dar şi pe românca noastră, Nico", mărturiseşte Francesca.

Elevă de nota zece

Francesca Gheorghe nu are prefomanţe doar în domeniul muzical, ci şi la şcoală, reuşind ca în fiecare an să fie premiantă. Seriozitatea şi perseverenţa au ajuta-o să câştige încrederea învăţătoarei şi a colegilor săi de la şcoala „Alexandru Vlahuţă", fiind numită şefa clasei, „funcţie" pe care o îndeplineşte cu brio.

„În fiecare zi, după ce îmi termin de făcut temele, mă ocup de muzică. Chiar şi atunci când nu merg la repetiţii, fac singură vocalize şi îmi caut melodii pe care mi-ar plăcea să le interpretez pe viitor. Părinţii mi-au făcut un mic studio acasă, cu orgă, microfon şi boxe, care îmi este de mare ajutor", conchide Francesca Gheorghe.

Întrebări şi răspunsuri

Ce proiecte de viitor ai în plan muzical?

În primul rând, vreau să particip la cât mai multe concursuri de muzică uşoară, să câştig experienţă în acest domeniu şi poate chiar o să am şansa de a cânta pe scena unui festival din Italia. De asemenea, mi-ar plăcea ca peste ani, atunci când o îmi voi termina toate studiile, inclusiv Conservatorul, să fiu profesoară de muzică.

Ţi-ar plăcea să abordezi şi alt gen?

Sunt atrasă şi de muzica clasică, iar atunci când o să am vârsta potrivită interpretării acestui gen, cu siguranţă voi începe să mă pregătesc. Chiar cântăreaţa Ileana Şipoteanu m-a sfătuit să studiez şi muzica clasică.

Ce-i place

Îmi place să ies cu colegii, să mă plimb în aer liber, să merg cu bicicleta şi cu rolele, să dansez, să citesc şi sunt înnebunită după animale. De asemenea, îmi plac gimnastica şi bineînţeles înotul şi baletul, pasiuni care întotdeauna vor rămâne în inima mea. Chiar şi acum mai păstrez legătura cu profesoara şi colegii de la cursurile de balet din Italia.

Ce nu-i place

Nu-mi place să stau singură în casă şi nu suport gândul de a nu fi înconjurată de prieteni. Nu-mi plac copiii răi, care nu iubesc animalele.

Profil

Născută. 11 august 2000, Padova, Italia
Studii. Şcoala „Alexandru Vlahuţă", Focşani
Ocupaţie. Elevă, clasa a IV-a
Pasiuni. Înotul, baletul

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite