FOTO VIDEO S-a deschis primul centru de echitaţie din Vrancea
0
Asociaţia Club Sportiv “Caballus”, asociaţie non-profit, a deschis la Năruja un centru unde copii şi adulţii se pot iniţia în tainele echitaţiei.
Vrancea are începând de ieri, oficial, un centru de echitaţie, de care se ocupă avocatul Maricel Soare, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Club Spertiv "Caballus".
Clubul de echitaţie se află în satul Podu Nărujei, din comuna Năruja, fiind o organizaţie non-guvernamentală specializată, cu instructori autorizaţi să ofere cursuri de echitaţie.
Cei care iubesc caii, dar nu numai, pot învăţa să călărească dacă nu au avut niciodată vreo astfel de experienţă.
Preşedintele Asociaţiei Club Sportiv “Caballus”, avocatul Maricel Soare, spune că nu şi-a propus să facă o activitate economică din echitaţie. Acesta a precizat că prin echitaţie se poate face şi educarea spiritului uman.
„Clubul Caballus şi-a propus ca şi în judeţul Vrancea să existe o şcoală de echitaţie. Suntem la început de drum. În toate judeţele din Transilvania, Sibiu, Cluj, Timişoara, Târgu Mureş, Arad, Covasna, Harghita, sunt cluburi de echitaţie, cu zeci şi sute de membri, iar în Vrancea nu a existat nimic în această materie. În călărie trebuie să fii foarte precis, foarte ferm şi foarte categoric. Punctualitatea este un element esenţial în călărie”, le-a spus Maricel Soare copiilor prezenţi la prima oră de echitaţie.
Nuc, Molid, Negruţa şi Puiu sunt doar câţiva dintre caii centrului din Năruja folosiţi pentru echitaţie.
„Acordăm o grijă deosebită sănătăţii cailor, de aceea le dăm posibilitatea să se plimbe în aer liber, în fiecare zi. Caii trebuie să fie relaxaţi, pentru a oferi satisfacţie maximă călăreţilor.Avem 7 boxe de diferite dimensiuni şi le oferim cailor libertatea şi spaţiul de care au nevoie. Pasiunea noastră pentru cai ne ajută să facem totul cu maximă plăcere. Potcoavele, suplimentele alimentare, vaccinurile şi deparazitarea sunt mereu în atenţia noastră. Facem totul cu profesionalism, pentru că echitaţia nu este o simplă joacă alături de cai, ci un sport nobil care presupune foarte mare atenţie şi dăruire”, se arată pe site-ul Asociaţiei Caballus.
Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei, oricine poate deveni membru al Asociaţiei Club Sportiv Caballus, obţinând o legitimaţie în acest sens şi toate drepturile aferente, trimiţând o solicitare prin e-mail la adresa echitatievrancea@gmail.com.
Mai puteţi citi:
Premii record la un concurs de echitaţie din România
Concursul, organizat sub egida Federaţiei Ecvestre Internaţionale (FEI), va fi dotat cu premii în valoare totală de 45.000 de euro - un fond de premiere-record pentru ultimii 8 ani în România, la un concurs de echitaţie.
FOTO Spectacol de echitaţie fără precedent în România
Clubul Equestria a fost înfiinţat în anul 2010 de către Dr. Ozana şi Cristian Moraru. Este situat în zona Snagov, sat Tâncăbeşti pe o suprafaţă de 2,5 hectare din care 1 hectar îl reprezintă construcţia clubului la sol.






