FOTO VIDEO Elev de la Colegiul Naţional "Unirea", campion de tir, dispărut fără urmă de două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel Zaharia a fost văzut ultima dată luni seara
Costel Zaharia a fost văzut ultima dată luni seara

Costel Zaharia, în vârstă de 16 ani, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Unirea”, care face şi sport de performanţă, este dispărut de marţi dimineaţă şi nimeni nu ştie nimic de el.

Băiatul, care este din Adjud, locuia căminul sportivilor al Clubului „Unirea” din Focşani iar ultima discuţie cu părinţii a fost luni seara. Marţi însă aceştia au fost anunţaţi că băiatul nu a mers nici la antrenament, dar nici la şcoală.

Părinţii sunt disperaţi după ce au găsit un bilet scris de fiul lor cu mesajul „Aţi scăpat de mine!”, mesaj adresat părinţilor. Tatăl, care este jandarm la Adjud, a împânzit oraşul cu afişe cu chipul fiului în care cere ajutor pentru găsirea lui Costel.

„Nu avea absolut nicio problemă, nu i-a lipsit nimic, nu l-am certat, nu am dat în el niciodată. M-am bazat pe el, am avut încredere în el, făcea sport, avea un program organizat, mergea dimineaţa la antrenament, seara la şcoală, nu mi-a dat de bănuit nimic. Luni seara am vorbit ultima dată cu el. La şcoală e pe linia de mijloc, are note bune. A lăsat un bilet pe care nu l-am înţeles. Aş vrea să-i transmit mesajul să vină acasă, că nu o să se întâmple nimic”, ne-a spus cu lacrimi în ochi Ion Zaharia, tatăl băiatului.

Bărbatul spune că fiul său şi-a aruncat telefonul mobil în coşul de gunoi al căminului, dar cartele de telefon a păstrat-o. Din precizările acestuia, băiatul primise luni dimineaţa 200 de lei, bani de buzunar şi se pare că mai avea strânşi alţi 300 de lei.

Nimeni nu-şi explică ce s-a întâmplat, mai cu seamă că elevul de 16 ani învăţa bine la şcoală şi anul acesta  a cucerit medalia de aur la Campionatul Naţional de Tir Sportiv pentru juniori. Chiar vinerea trecută îşi mai trecuse u rezultat bun în palmares.

„Anul acesta a câştigat Campionatul Naţional de juniori II. În cercul sportivilor noştri nu ne făcea probleme, pentru că eu sunt un om mai exigent şi îi ţineam din scurt. Mai lipsea de la antrenamente, ceea ce din punctul meu de vedere nu prea era în ordine, pentru că atunci când faci performanţă trebuie să fii serios. Nu am nicio explicaţie pentru dispariţia lui. Vinerea trecută am participat la un concurs unde a luat locul II, un rezultat destul de bun”, spune şi Adrian Alaci, antrenorul de tir al adolescentului.

La rândul său, prietenul lui Costel nu ştie de ce acesta a dispărut fără nici un semn.

„Luni seara am vorbit ultima dată cu el, nu părea supărat, era aparent liniştit. Chiar am stat cu el pe afară şi am vorbit normal, am râs. Nu suferea din dragoste. Poate s-a certat cu părinţii de a plecat de acasă, dar şi eu mă cert cu părinţii şi nu plec de acasă. Iniţial am crezut că a plecat la nişte prieteni comuni, dar am sunat şi nu este acolo”, a spus Mihai Rotariu, prieten al sportivului.

Poliţia a intrat şi ea pe fir, iar băiatul a fost dat în urmărire naţională.

Mai puteţi citi:

Iulia Ionescu, eleva care a dispărut de acasă, a fost găsită. Ea a fost preluată de la Focşani de autorităţi şi se află în drum spre familia ei din Bucureşti

Iulia Ionescu, eleva care a dispărut de acasă, a fost găsită. Ea a fost preluată de la Focşani de autorităţi şi se află în drum spre familia ei din Bucureşti

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite