FOTO-VIDEO A supravieţuit războiului şi lagărului îndurând cele mai mari chinuri

Când Luca Nistor s-a întors acasă, părinţii, care credeau că murise în lagăr, nici măcar nu l-au recunoscut. Acum are 92 de ani dar tot nu a putut uita coşmarurile pe care le-a trăit în tinereţe.

 Luca Nistor a trăit vremuri grele în tinereţea sa iar războiul şi mai apoi prizonieratul şi-au pus amprenta asupra sa. La 92 de ani, vârstă pe care a împlinit-o săptămâna trecută, bătrânul are încă mintea brici şi ar fi în stare să-şi vorbească zile în şir despre ororile războiului şi chinurile prin care a trecut.

Şi-a început de mic ucenicia la o frizerie, dar la vârsta de 18 ani, când începuse să câştige primii bani de pe urma meseriei sale, a fost înrolat în armată şi trimis pe front. L-a cunoscut personal pe mareşalul Ion Antonescu, căruia îi păstrează un respect deosebit, dar cele mai mari coşmaruri le-a trăit ca prizonier de război al armatei sovietice, în lagărul de la Bălţi.

În anul 1944 în Bălţi au fost organizate două lagăre de concentrare în care erau deţinuţi 50. 000 de prizonieri români, germani şi de alte naţionalităţi. Mulţi au decedat din cauza condiţiilor, bolilor sau erau executaţi, corpurile lor fiind îngropate în morminte comune din preajmă.

Luca Nistor a supravieţuit, în ciuda experienţelor cumplite pe care le-a trăit mai bine de patru ani.

„Când mă dezbrăcam de haine, păduchii curgeau de pe mine şi se forma jos un muşuroi. Am şi acu urme în pile de la păduchi. A fost greu tată, am suferit mult, iar foame ne era mereu. Nici haine cu care să ne îmbrăcăm nu aveam, iar când murea câte un prizonier trebuia să fii pe fază să-i iei hainele şi bocancii”, îşi aminteşte Luca Nistor.

Foamea era însă principalul duşman pentru prizonierii de acolo, care erau duşi la munci agricole. Îşi aduce aminte că un camarad de suferinţă găsise o modalitate macabră de a-şi potoli foamea.

Foto

„Arpacaşul şi varza murată erau felurile principale de mâncare. Aveam un ţigan care aveau un cuţit la el şi când găsea câte un cadavru îl secţiona şi îi lua inima. O punea pe jar, o frigea şi o împărţea şi celorlalţi la schimb cu ţigări. Şi eu am mâncat până mi-a spus un basarabean că e inimă de om. M-am îmbolnăvit atunci”, îşi aminteşte bătrânul.

După mai bine de patru ani de stat în lagăr, Luca Nistor s-a întors acasă, iar părinţii săi au trăit un şoc, pentru că l-au crezut mort şi-i făcuseră şi pomenile.

Şi-a reluat activitatea de frizer, s-a căsătorit şi împreună cu soţia sa, care s-a prăpădit, au o fată, Lucica Nistor, educatoare şi psiholog la o grădiniţă din Focşani, care a rămas lângă bătrân să-l îngrijească până la sfârşit.

Mai puteţi citi:

Decorat de cinci ori în Al Doilea Război Mondial

Veterani vrânceni despre 1 Decembrie 1918: „Cea mai importantă zi din istoria României”