FOTO Parada mascaţilor din Păuneşti şi Nereju, tradiţii de început de an păstrate cu sfinţenie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mascaţii de la Nereju alungă spiritele rele  Foto: Ştefan Borcea
Mascaţii de la Nereju alungă spiritele rele  Foto: Ştefan Borcea

Spectacolul de datini şi obiceiuri organizat de către locuitori lan fiecare început de an are rolul de alunga spiritele rele.

De mai bine de 100 de ani, păuneştenii se deghizează cu măşti care mai de care mai odioase şi merg pe uliţele satului pentru a vesti începutul unui nou an.

„Particularitea acestui obicei o reprezintă masca tradiţională, etajată pe un cadru de lemn şi purtată pe cap. Unele sunt împodobite cu blănuri de oaie, iar în mijlocul măştii se află o icoană care arătă credinţa creştină a mascatului”, spune învăţătorul Leu Antofi, cunoscător în detaliu al obiceiului.

Parada măştilor nu este completă fără sunetul asurzitor al tălăngilor, care potrivit tradiţiei îi scapă pe săteni de necazuri.

image

Foto

focsani mascati
focsani mascati

Uncheşii de la Păuneşti gallery-link

image
„Fiecare mascat poartă câte patru astfel de tălăngi, două în faţă şi două în spate, cu o greutate de până la zece kilograme”, adaugă învăţătorul.

Din păcate, unele din aceste obiceiuri s-au mai pierdut, măştile tradiţionale fiind înlocuite cu cele din plastic, care seamănă mai mult cu costumaţia de Halloween iar tinerii cu greu se întorc în satul natal pentru a participa la eveniment

Dansul măştilor, ritual la Nereju

Şi în comuna Nereju, localnici se maschează încă din noaptea Revelion şi, organizaţi în cete, merg cu plugul din casă în casă. În prima zi din an are loc o paradă în cadrul căruia mascaţii pun în scenă unul dintre cele mai renumite dansuri tradiţionale româneşti, ”chipăruşul”.

„În urmă cu 35 – 40 de ani dansul măştilor, cunoscut drept ’Dans al morţii’ sau ’Chipăruşul’ era nelipsit de la priveghiuri, însă acum s-a transformat într-un obicei specific Anului Nou. De asemenea, pe vremea străbunicilor, în noaptea de Anul Nou mascaţii care voiau să îşi răzbune toată duşmănia se băteau între ei, dar în ultima perioadă această datină este mai rar întâlnită”, explică Pavel Lupaşc, unul dintre locuitorii comunei Nereju, care confecţionează măşti de moş, babă, capră sau urs.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite