FOTO Cameră senzorială pentru copiii cu autism de la Centrul ”Elena Doamna”, echipată complet de Clubul Rotary VARANA Focşani
0Clubul Rotary VARANA Focşani a finalizat unul dintre cele mai importante şi mai speciale proiecte destinate domeniului educaţiei şi anume dotarea completă a camerei senzoriale destinate copiilor cu autism de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ”Elena Doamna” din Focşani.
Ideea proiectului a pornit de la nevoia de a acorda un sprijin copiilor mai puţin norocoşi, care au nevoie de obiecte speciale ca să înţeleagă cum anume ar trebui să simtă forma unui obiect sau cum ar trebui să perceapă un sunet sau o rază de lumină.
Este vorba despre copiii cu autism care, deşi poartă pe viaţă acest handicap, sunt copii normali ce merită să trăiască şi să simtă tot ceea ce este în jurul lor.
"Proiectul s-a derulat în mai multe etape, prima fiind strângerea de fonduri la tradiţionalul Bal de Caritate organizat de Rotary VARANA Focşani pe data de 4 Martie 2017, bal la care au participat oameni cu inima mare, dornici să se alăture acestui demers umanitar, special prin cauza sa. Le multumim inca o data si pe aceasta cale.Cu fondurile colectate au fost achiziţionate toate echipamentele necesare dotării camerei senzoriale din Centrul ”Elena Doamna”. Aceste echipamente sunt foarte importante pentru că stimulează dezvoltarea senzorială (auz, văz, gust, miros şi atingere), coordonarea ocul-motorie, cauză-efect, dezvoltarea limbajului, controlul asupra mediului şi relaxarea, fiind un mediu în care activităţile stimulative şi experienţele sunt utilizate pentru a creşte conştienţa şi comportamentele pozitive ale copiilor. Camera este amenajată pe centre senzoriale si e destinată terapiei individuale, in echipe de unu la unu (un profesor si un copil).Pe data de 26 Mai 2016, în prezenţa membrilor Clubului Rotary VARANA, a colectivului Centrului ”Elena Domna” şi a reprezentaţilor instuţiilor publice care au agreat proiectul a avut loc inaugurarea acestei camere multisenzoriale de care vor beneficia copiii cu deficienţe senzoriale severe sau cu probleme neurologice, copii cu dificultăţi perceptuale sau disfuncţii de integrare senzorială, care urmează programe de recuperare şi reabilitare. Începând de la această dată, copiii cu deficienţe vor avea un nou ajutor în tratamentul lor, timpul petrecut în camera senzorială crescându-le concentrarea, vigilenţa, liniştea şi conştienţa generală asupra lumii înconjurătoare.Clubul Rotary VARANA mulţumeşte tuturor celor care au sprijinit acest proiect şi cred în continuare în demersuri şi cauze destinate educaţiei", se arată într+un comunicat al Clubului Rotary Varana.