Focşani: Din cauza crizei, scolile de şoferi nu mai au clienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focşănenii nu se mai înghesuie să se înscrie la cursuri pentru a putea deveni şoferi cu acte în regulă. Şcolile de şoferi au şi renunţat la serviciile unor instructori din cauză că aceştia nu mai au cui să pună volanul în mână.

Numărul focşănenilor care vor să obţină un permis de conducere a scăzut cu aproximativ 30%, faţă de 2008. Dacă în anii trecuţi şcolile de şoferi cu greu puteau face faţă valului de cursanţi, acum acestea încearcă să se menţină pe linia de plutire şi să-şi acopere cheltuielile lunare.


„Numărul înscrierilor variază de la lună la lună. Cel mai prost ne merge toamna şi iarna, când nu reuşim să acoperim numărul de cursanţi necesar fiecărui instructor. În vară ne-a mers mai bine cu elevii şi studenţii care au fost principalii clienţi ai noştri”, spune Dida Frâncu, secretara unei şcoli de şoferi din Focşani.


Au concediat instructori

Lipsa cursanţilor i-a determinat pe administratorii şcolilor de şoferi să facă restructurări în rândul instructorilor, deoarece aceştia nu mai întruneau numărul minim de elevi. „Am renunţat la aproximativ 20% din instructori. Dintr-un total de şaptesprezece angajaţi care figurau în evidenţele noastre la începutul anului, acum am mai păstrat doar paisprezece”, declară Iulian Melinteanu.



Fiecare instructor trebuie să pregătească lunar şase cursanţi, dar în acest an cu greu a fost atinsă „norma”. Nămărul mic de cursanţi s-a reflectat direct asupra încasărilor dar şi aspura salariilor instructorilor. Dacă unii administratori oferă instructorilor salarii fixe, alţii îi plătesc direct proporţional cu încasările. Aşadar, cei care n-au reuşit să instruiască niciun cursant, riscă să nu-şi primească salariul pe luna respectivă.

 Unele şcoli oferă reduceri

Pentru a-şi atrage clienţii, unele şcoli din Focşani vin cu oferte care mai de care mai tentante. „În acest an am demarat o campanie prin care distribuim carduri cadou atât pe stradă, cât şi prin poştă. Focşănenii care intră în posesia unui astfel de card beneficiază de o reducere în valoare de 100 de lei”, spune Dida Frâncu.


Chiar dacă au fost împărţite sute de carduri cadou, se pare că această campanie nu a avut efectele aşteptate, iar focşănenii nu s-au înghesuit să urmeze cursurile şcolii de şoferi.   


Tarifele practicate de şcolile de şoferi, pentru categoria B, variază între 800 şi 990 de lei. Administratorii spun că aceste preţuri acoperă la limită cheltuielile lunare, care sunt de ordinul zecilor de mii.


Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite