Florin Piersic şi Medeea Marinescu, pe scena Ateneului Popular în “Străini în noapte”
0
Piesa de teatru va avea loc pe data de 16 octombrie, începând cu ora 19.00. Preţul unui bilet la spectacol este de 70 de lei.
Actorii Florin Piersic şi Medeea Marinescu se vor afla la Focşani pe data de 16 octombrie, când vor juca în piesa de teatru "Străini în nopate".
"Iubitorilor de teatru le este lansată, acum, în mijloc de toamnă, o caldă şi plăcută chemare către una dintre cele mai îndrăgite piese - Străini în noapte - ce ocupă şi acum primele poziţii în topul preferinţelor publicului. Aceasta, pe de o parte, datorită marelui maestru Radu Beligan, care, chiar dacă nu este pe scenă, semnează regia acestei opere de artă. Pe de altă parte cele două personaje care se completează şi se armonizează într-un mod cu totul şi cu totul special, făcându-l pe spectator să stea cu sufletul la gură până la finalul piesei, sunt interpretate de doi artişti ai scenei româneşti cu care ne mândrim nu numai în ţară, ci şi pe scene în afara ei. Vă promitem că nimeni nu va părăsi frumoasa sală de spectacole a Ateneului fără să regrete că piesa a luat stârşit", precizează Valentin Gheorghiţă, directorul Ateneului Popular Focşani.
Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!























































