Familia Zanfir, pentru al doilea an consecutiv în topul miliardarilor
0
Lilieana şi Vasile Zanfir sunt proprietarii lanţului de supermarketuri „Zanfir" din Focşani. Familia Zanfir a urcat faţă de anul trecut patru poziţii în Top Forbes 500 miliardari ai României, situându-se pe locul 480.
Vrancea are reprezentare şi în acest an în Topul Forbes 500 miliardari ai ţării.
Pentru al doilea an consecutiv, familia Lilieana şi Vasile Zanfir, proprietarii celei mai mari reţele locale de supermarketuri intră în top, pe locul 480.

Deşi averea a rămas aceeaşi faţă de anul trecut, familia Zanfir a urcat patru locuri în clasament, semn că domeniul industriei alimentare în care activează se menţine încă profitabil.
„Ne onorează faptul că suntem pentru a doua oară în acest top. Probabil că ne vom menţine aici. Averea nu a crescut, ci mai degrabă s-a conservat aş putea spune. În plus faţă de anul trecut am reuşit să achiziţionăm un nou spaţiu comercial, în valoare de 600000 de euro, care este în proprietatea noastră", ne-a declarat Lilieana Zanfir despre realizările din 2010.

Înainte de 1989, Liliana Zanfir a lucrat ca gestionar la o fabrică de mobilă din Focşani, iar soţul său, Vasile, ca ospătar într-un restaurant. În 1990 au decis să porneasă o afacere, confecţionând şi vânzând haine pentru copii, iar ulterior au cumpărat cu chioş metalic-o formă de comerţ la modă pe vremea aceea.
Familia Zanfir a înfiinţat firma în urmă cu 20 de ani, compania începând să se dezvolte cu adevărat din 1998, când a fost deschis primul depozit de produse alimentare perisabile.
Abia în anul 2002 firma „Zanfir" a deschis în Focşani primul supermarket, în timp reţeaua de magazine dezvoltându-se, ajungând astăzi la cinci supermarket-uri. Zona de retail este completată de o unitate de tranşare a cărnii şi un centru gastronomic Food Shop şi Bistro aflat în centrul municipiului Focşani, centru care are o medie zilnică de peste 700 de clienţi.

Potrivit revistei Forbes, aproximativ 45% din vânzările totale ale companiei provin din produse proaspete, fiind vorba mai ales de carnea procesată.
Cât priveşte perspectivele în acest domeniu, Liliana Zanfir ne-a declarat: „Cel mai mult îmi doresc stabilitate economică, dispariţia birocraţiei şi să fim lăsaţi în pace să muncim. Asta este tot ce ne dorim în activitatea noastră", ne-a mai precizat Lilieana Zanfir.

În prezent, numărul angajaţilor familiei Zanfir se ridică la aproximativ 250, iar portofoliul include aproximativ 20000 de produse cu mărci de prestigiu de la importanţi producători interni şi internaţionali.
Aflaţi cât de mare este averea Familiei Zanfir din noul TOP Forbes 500 Miliardari pe care îl gasiti la chioscurile de ziare!
Dinu Patriciu – pe primul loc în clasamentul celor mai bogaţi români
Casele şi domeniile miliardarilor din Top 500
Cele mai bogate femei din România
Cine sunt cei mai tineri miliardari din topul Forbes
Cine sunt miliardarii români care au pierdut 80 de milioane de euro într-un an
Mai puteţi citi şi:
Topul celor mai bogaţi publicitari
Veronica Guşă de Drăgan: Moştenitoarea unui imperiu
Edward Popescu: Tânăr, bogat şi celebru