Elevii actori de la Panciu au câştigat premiul special al juriului la Festivalului Naţional de Teatru Şcolar în Limbi Străine de la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa Protha
Trupa Protha

Manifestarea a reunit cincisprezece trupe din Iaşi, Oraviţa, Gura Humorului, Slobozia, Tg. Jiu, Cluj Napoca, Zimnicea şi Panciu. Preşedintele juriului a fost regizorul Ovidiu Lazăr, de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Spectacolul „Oscar et la Dame Rose“, după Eric Emmanuel Schimdtt, pus în scenă de Trupa de Teatru „Protha“, în regia lui Cătălin Sfîrloagă şi coordonat de profesoara Elena Manovici, a primit Premiul Special al Juriului la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Şcolar în Limbi Străine „Teatru sub castani”, organizat de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi.

Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 19-22 mai 2016, la Uzina de teatru din cadrul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi. La acelaşi festival, Diana Apostu a obţinut Premiul pentru interpretare rol feminin secundar (rolul „Tanti Roz“).

Manifestarea a reunit cincisprezece trupe din Iaşi, Oraviţa, Gura Humorului, Slobozia, Tg. Jiu, Cluj Napoca, Zimnicea şi Panciu. Preşedintele juriului a fost regizorul Ovidiu Lazăr, de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Participarea la Festivalul Naţional de Teatru Şcolar în Limbi Străine „Teatru sub castani” a fost susţinută de primarul Iulian Nica şi Primăria Oraşului Panciu, în cadrul proiectului educaţional al Asociaţiei „Protha“ şi al Liceului „Ioan Slavici” Panciu.

În perioada următoare, Trupa „Protha“ va participa la alte două festivaluri de teatru, la Petroşani şi Timişoara.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite