Doi vrânceni se zbat între viaţă şi moarte după ce au suferit accidente simultane, la nici 30 de metri unul de altul
Un bătrân de 72 de ani a fost acroşat de un camion pe strada Mărăşeşti din municipiu în această dimineaţă şi a ajuns în stare gravă la spital. Un tânăr care privea accidentul de pe o schelă din apropiere, în timp ce lucra la faţada unui bloc, a căzut în cap la nici câteva secunde.
Ironie a sorţii în această dimineaţă la Focşani. Doi oameni care s-au accidentat la nici cîteva secunde unul după altul, Mai mult decât atât, accidentul primului se pare că a cauzat şi al doile eveniment.
În jurul orelor 10, Tănăsache Cernat, din comuna Vânători, se deplasa cu bicicleta pe strada Mărăşeşti către Obor pe prima bandă de mers. „Biciclistul a vrut să depăşească un taxi care staţiona pe prima bandă şi, ori s-a dezechilibrat şi s-a lovit de roata unui camion care circula în acelaşi sens, dar pe banda de lângă axul drumului ori a fost acroşat de acesta. În prezent continuăm cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii evenimentului" a declarat agentul Marius Boicu din cadrul Biroului Rutier Focşani.
Bărbatul a fost transportat cu multiple traumatisme la spitalul judeţean Focşani, la secţie de Terapie Intensivă şi în prezent, medicii încearcă să îi salveze viaţa în cadrul unei intervenţii chirurgicale.
A vrut să se uite mai bine
La momentul când bătrânul a fost accidentat, vis-a-vis de locul producerii evenimentului rutier, Daniel Sârbu lucra pe o schelă la anveloparea unui bloc. Atent la cele petrecute în stadă şi în intenţia de a vedea mai bine cele petrecute, tânărul, de 31 de ani din Focşani s-a dezechilibrat şi a căzut în cap de la circa 10 metri înălţime, printre barele schelei.
Acesta a fost transporat de urgenţă şi internat cu un grav traumatism cranio-cerebral. În prezent, medicii au decis să îl transfere la secţia de neurologie a spitalului judeţean din Galaţi însă sunt foarte rezervaţi în privinţa şanselor sale de a supravieţui.
În acest caz, inspectorii de muncă au demarat deja ancheta pentru a stabili dacă tânărul era angajat sau lucra la negru, dacă purta echipament de protecţie şi dacă avea toate avizele medicale necesare lucrului la înălţime.























































