DNA l-a trimis în judecată pe fostul director al Spitalului Municipal Adjud
0Florin Pădurariu este acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, acesta fiind prin în flagrant în timp ce încasa una dintre tranşele de bani convenite cu reprezentanţii unei firme.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
PĂDURARIU FLORIN, la data faptei manager al Spitalului Municipal Adjud, judeţul Vrancea, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită,
VIŢELARU VIOREL, la data faptei administrator al unei societăţi comerciale, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2015 – 25 februarie 2016, inculpatul Pădurariu Florin, în calitate de manager al Spitalului Municipal Adjud, prin intermediul celuilalt inculpat, a pretins şi primit în trei tranşe de la reprezentanţii unei societăţi comerciale (laborator de analize medicale) suma de 18.000 de euro.
La data de 25 februarie 2016, inculpatul Pădurariu Florin a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie imediat după primirea, în condiţiile de mai sus, a ultimei tranşe, de 9.000 de euro.
Această sumă de bani a fost primită de către inculpatul Pădurariu Florin pentru ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, „să rezolve”, cu reprezentanţii societăţii respective, lipsa din gestiunea spitalului a unui aparat de analize (care nu fusese înapoiat spitalului de către firma respectivă) şi, pe de altă parte, să prelungească un contract de asociere în participaţiune încheiat între Spitalul Municipal Adjud şi laboratorul de analize respectiv.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov.