Degetul arătător, „instrumentul“ cu care Regele Carol ţinea la respect suita. „Când îţi dădea două degete, era o excepţie“
0
Cel mai longeviv conducător al României, Carol I (1839-1914) a domnit 48 de ani, între 1866 şi 1914, răstimp în care a obţinut independenţa ţării, a redresat economia şi a pus bazele unui stat modern.
Caracterizat de istorici ca sobru şi sever, Carol I a avut şi el, în stilul său de viaţă, o serie de atitudini care au rămas celebre în epocă.
Una dintre ele se referă la modul cum domnitorul îşi folosea degetul arătător de la mâna dreaptă în aproape toate acţiunile la care participa.
Cu acest deget îşi saluta supuşii, tot cu degetul arătător mulţumea aclamaţiilor populare, cu el saluta la chipiu când treceau trupele şi tot arătătorul şi-a odihnea mereu atârnându-l de nasturii tunicii. Iar acest lucru nu se întâmpla din cauza vreunui handicap al suveranului, fiecare gest al lui Carol I fiind calculat, cum spun istoricii.
Aceştia subliniază că era un mod al acestuia de a-i ofensa pe demnitarii care-i călcau pragul palatului.
Omul politic I.G.Duca, care l-a cunoscut îndeaproape pe rege, notează în amintirile sale politice despre această ciudăţenie a monarhului, în modul de a-şi folosi degetul.
„Când îţi dădea două degete sau mâna întreagă, era o excepţie întotdeauna voită şi cu un anume inţeles. De altminteri, acest gest – arătătorul de mâna dreaptă – juca un rol însemnat în exprimarea întregii sale personalităţi. Cu acest deget, şi numai cu el, accentua frazele sau îşi completa gândirea. Încolo avea o sobrietate absolută în gesturi. Cu acest deget mulţumea aclamaţiunilor populare, pe el îl întindea celor care se apropiau, numai el se înălţa până la chipiu, când trupele defilau şi steagurile se întindeau în faţă”, scrie I.G.Duca în cartea sa. Răspunsul lui Petre Carp
În epocă rămâne celebră contra dintre monarh şi conservatorul Petre P. Carp, care s-a străduit din răsputeri să-l fenteze pe Carol I de la tradiţionalul salut, dar care în ziua desemnării sale ca prim-ministru nu a mai putut să-l evite, dar a refuzat să dea mâna cu suveranul, spre indignarea acestuia.
“- Dacă dumneata ai fi rege şi, întinzând degetul unui curtean, acesta nu ţi-ar răspunde, ce ai face?
- Dacă i-aş fi întins un singur deget, mi-aş fi cerut scuze, pentru că primul sfetnic al regelui reprezintă ţara şi ea trebuie respectată”, a răspuns Carp.
La vremea respectivă, Carol I nu ştia că Petre Carp avea să fie singurul om politic român care l-a susţinut în dorinţa sa de a băga România în Primul război Mondial alături de Puterile Centrale.
O altă trăsătură a personalităţii domnitorului a fost faptul că era de o punctualitate tipic germană, aşa cum era şi el. Mulţi dintre oamenii politici au fost cadorisiţi de suveran cu ceasuri, ironia fiind una evidentă, iar audienţele pe care Carol I le ţinea nu depăşeau niciodată jumătate de oră.
“Într-o ţară care n-avea noţiunea timpului, regele Carol aducea simţul exactităţii matematice. Pentru nimic în lume nu ar fi intrat la deschiderea Parlamentului în sala de şedinţă la 12 şi un minut. Când suna 12, el şi intra pe poartă. Într-o ţară de aproximaţie în toate, el a adus conştiinciozitatea impusă până la meticulozitatea germană”, mai notează în amintirile sale I.G. Duca.
Dincolo de aceste defecte şi calităţi, lunga domnie a lui Carol I a fost una cu adevărat benefică pentru ţară, cea mai mare realizare a sa fiind obţinerea independenţei României.
Monarhul este cel acre a redresat economia ţării, a înzestrat instituţiile statului modern şi a pus bazele unei dinastii datorită căreia ţării i-a crescut prestigiul.
Mai citiţi:
Se încarcă comentariile...
