De ce a fost supranumit „Regele Mării“ suveranul Carol I. În mod paradoxal, domnitorul suferea de rău de mare

Carol I FOTO wikipedia.ro

Carol I a fost primul domnitor al României care s-a orientat spre dezvoltarea relaţiilor comerciale maritime, înzestrând în acelaşi timp ţara cu o flotă comercială şi una de război.

În primăvara anului 1866, Principele Carol I a acostat pe pământ românesc, la bordul unui mic vas, sub pavilion străin, ce a  ancorase lângă Turnu Severin. Practic, pentru România începea o etapă de redresare economică, mai ales după obţinerea independenţei de stat, dotând România cu o serie de instituţii moderne. 

Este primul domnitor al ţării care se dedică construirii unei flote naţionale, de la Dunăre la Marea Neagră, până la el vorbindu-se foarte puţin despre o Românie de apă. Din această cauză i s-a spus şi “Regele Mării”.

Între 14 şi 20 octombrie 1879, Carol I a efectuat prima călătorie în Dobrogea, la bordul navei Ştefan cel Mare, şi tot atunci a văzut pentru prima dată Marea Neagră.  Domnitorul ştia că lupta pentru Dobrogea înseamnă dobândirea unui port la Marea Neagră, vital pentru comerţul României.

“Prinţul, cum stă pe mal şi priveşte Marea verde şi frământată, simte deşteptându-i-se visuri despre viitoarea putere maritimă a României şi planuri înalte îi trec prin minte”, scrie Carol I despre el în memoriile sale.

Călătoria din Dobrogea şi la Marea Neagră nu a rămas fără urmări. În 1882 se hotărăşte construirea căii ferate Bucureşti-Feteşti, la Dunăre, iar în acelaşi an guvernul cumpără calea ferată Cernavodă-Constanţa.

În 1895 se inaugurează podul peste Dunăre, de la Cernavodă, spunând că “de azi înainte nimic nu mai desparte România din stânga Dunării de Dobrogea, pe care, prin vitejia ostaşilor noştri din războiul de la 1877, am împreunat-o din nou cu patria-mumă. Astfel vom putea da acestei provincii şi porturilor ei de pe ţărmul Mării toată îngrijirea noastră, spre a lor dezvoltare şi propăşire”.

Podul a deschis portului de la Constanţa calea către relaţiile comerciale care au făcut posibilă dezvoltarea maritimă.

O altă grijă a suveranului României a fost înzestrarea Mării nu numai cu o flotă de comerţ, ci şi cu una de război. Aşa se face că la 1882, în apele române au venit primele două nave de luptă şi de şcoală, construite în Anglia, precum crucişătorul Elisabeta, una dintre cele mai moderne nave de război din acel timp, care va rămâne în serviciul ţării timp de 42 de ani şi celebrul bric Mircea, care şi astăzi reprezintă mândria şcolii româneşti de marină. Cam tot în aceeaşi perioadă, guvernul a beneficiat de 21 de milioane de lei, o sumă colosală la acea vreme, pentru modernizarea portului de la Constanţa.

FOTO: Constanţa-imagini vechi

“În jurul anului 1900, capacităţile productive navale româneşti erau constituite din şase obiective (ateliere, şantiere navale), utilizau 800 – 1.000 de salariaţi şi erau capabile să execute nave fluviale, cu sau fără propulsie (pasagere, remorchere, şlepuri, ceamuri, bacuri, pontoane ş.a.), reparaţii şi transformări de nave de mic tonaj şi diverse alte ambarcaţiuni, spune”, precizează Constantin Cumpănă şi Corina Anghelescu, în lucrarea “Amintiri despre o flotă pierdută”.
Câţiva ani mai târziu, printr-o simplă apăsare pe buton, Carol I a pus în mişcare instalaţiile magaziei cu silozuri din portul Constanţa. România, grânarul Europei, trimetea prima cursă de cereale către Rotterdam.

În mod paradoxal, deşi i s-a spus “Regele Mării”, Carol I avea rău de mare.

“Dacă Întemeietorul României maritime n-ar fi suferit de rău de mare, poate că atunci, aşa cum şi-a ridicat ca un semn al puterii sale pe uscat Castelul Peleş, ar fi ridicat şi aici un vas amiral, care să-l poarte pe valurile Mării Negre şi să fie ca un semn al puterii lui pe apă”, scrie biograful român Emanoil Bucuţa.

În schimb, soţia regelui, Elisabeta, iubea marea şi şi-a ridicat la malul mării un pavilion din lemn, asemănător unui vapor, per care l-a denumit “Cuibul Reginei” de la mare. Regina avea şi un vas de croazieră, cu care pleca însoţită pe mare, să vadă delfinii, însoţită de suita sa.

Ultima călătorie a Regelui Carol I a fost tot pe apă, aşa cum venise cu 48 de ani în urmă, şi se întâmpla în primăvara anului 1914, când suveranul a mers la pescăriile de la gura braţului Sf. Gheorghe. El a fost însoţit de biologul Grigore Antipa, care avea la rândul său vederi largi cu privire la planurile de dezvoltare ale Mării Negre

Jumătate de an mai târziu,  în ajunul izbucnirii Primului Război Mondial,Carol I se stinge din viaţă, lăsându-l moştenitor al tronului pe nepotul său Ferdinand, făuritorul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.