Consiliul Judeţean Vrancea mai „îngroapă” 150.000 de euro în mausolee/Instituţia are deja la dispoziţie şapte milioane de euro pentru aceste obiective

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit constructorilor, investiţia este necesară pentru un WC la mausoleul din Mărăşeşti şi o consolidare de versanţi la Mărăşti. Autorităţile judeţene spun că reabilitarea va fi urmată de introducerea obiectivelor într-un circuit circuit turistic de interes regional şi chiar internaţional.

Cele şapte milioane de euro pe care Consiliul Judeţean Vrancea le are la dispoziţie pentru reabilitarea mausoleelor de la Mărăşeşti, Mărăşti, Soveja şi Focşani, prin proiectul cu finanţare externă „Drumul de glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial", se pare că nu sunt de ajuns pentru ceea ce şi-au propus constructorii.

Aşa se facă că în calitate de autoritate contractantă, Consiliul Judeţean va aloca de la bugetul său încă 150.000 de euro, mai exact 629.221 de lei, pentru o serie de „lucrări suplimentare", deşi până în prezent s-au decontat lucrări în valoare de aproximativ două milioane de euro, iar muncitorii au executat jumătate din ce aveau de făcut.

Probleme noi

De altfel, termenul de finalizare a reabilitării este sfârşitul anului 2012. Reprezentanţii firmei Dedal Bahamat Galaţi, care se ocupă de lucrările de restaurare la cele patru obiective culturale închinate eroilor din primul război mondial, ne-au precizat că suplimentarea de fonduri peste valoarea iniţială stabilită prin contract vine ca urmare a unor probleme apărute pe parcurs, care nu au fost luate în calcul când s-a întocmit proiectul.

„La Mausoleul de la Mărăşeşti este novoie de o fosă septică, iar la Mărăşti am fost nevoiţi să schimbăm soluţia, prin consolidarea unui versant pentru a nu risca să se întâmple alte minuni, respectiv cedarea malului", ne-a declarat inginerul Cornel Condurache, şef de şantier la Dedal Bahamat.

La rândul lor, reprezentanţii Consiliului Judeţean Vrancea spun că nu văd nicio problemă prin faptul că se alocă bani în plus în condiţiile în care situaţia din teren impune acest lucru.

„Este o soluţie justificată, care nu ridică probleme de ordin legal şi tehnic. La Mausoleul de la Mărăşeşti nu era un WC amenajat şi se impunea amenajarea unuia. În rest, lucrările sunt în grafic", ne-a precizat Iulian Matache, director în Consiliul Judeţean.

Potrivit constructorilor, luna viitoare ar putea fi ianugurat Mausoleul de la Focşani, pentru care au mai rămas de executat lucrări exterioare.

Consiliul Judeţean intenţionaeză ca odată cu restaurarea, reabilitarea şi consolidarea celor patru mausolee să le introducă într-un circuit circuit turistic de interes regional şi chiar internaţional.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite