Căsătorii de o zi, de Dragobete, la Focşani
0
Tinerii au primit certificate de căsătorie valabile o zi
Pentru a marca sărbătoarea românească de Dragobete, Consiliul Local al Tinerilor din Focşani a oferit ieri certificate de căsătorie cuplurilor de îndrăgostiţi care şi-au unit destinele pentru o zi.
După ce şi-au jurat dragoste în faţa primarului tinerilor din Focşani, fericiţii „însurăţei" au primit din partea Consiliului Local al Tinerilor câte un certificat prin care li se atestă căsătoria pentru o zi.
Acţiunea a fost organizată de Consiliul local al Tinerilor din Focşani şi s-a desfăşurat în localul Cinematografului "Balada".