Boc garantează finanţarea pentru două drumuri din Vrancea
0
După întâlnirea pe care a avut-o cu autorităţile judeţene, primul ministru a anunţat că vor fi bani pentru continuarea lucrărilor pe drumul Soveja-Lepşa dar şi pentru Focşani-Vidra-Tulnici- Târgu Secuiesc prin Ojdula
"E vorba de 15 kilometri de drum care va fi luat ca prioritate pentru Guvern în a găsi resurse financiare suplimentare pentru a putea finanţa un asemenea obiectiv. Este un obiectiv care poate ajuta zona, mai ales din punct de vedere turistic", a declarat Emil Boc legat de finanţarea lucrărilor pentru drumul care face legătura între cele două staţiuni. "Vom asigura deasemnea finanţarea necesară finalizării lucrării drumului naţional DN2D, Focşani-Ojdula, de 95 de kilometri, astfel încât la începutul anului 2011 să poată fi terminat", a completat primul ministru, referitor la investiţiile în infrastructură pe care Guvernul le va finanţa prioritar în cursul acestui an. Şi şoseaua de centură a municipiului Adjud, care acum se află în stadiu de studiu de fezabilitate ar putea primi finanţare însă nu anul acesta, ci din 2011.