BACALAUREAT DE TOAMNĂ 2013 Nici un candidat din Vrancea nu a fost eliminat din examen pentru fraudă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezultatele vor fi afişate pe 2 septembrie
Rezultatele vor fi afişate pe 2 septembrie

Primele rezultate vor fi afişate luni, 2 septembrie, până în prânz, iar rezultatele finale vor fi cunoscute pe 5 septembrie.

Din cei 1739 de absolvenţi de liceu din Vrancea, din seria de vară şi din seriile anterioare care s-au înscris până acum la examenul de Bacalaureat din Vrancea , sesiunea de toamnă, nu toţi s-au şi prezentat la examene.   

Astfel, luni, 26 august, s-a desfăşurat proba scrisă la disciplina limba şi literatura română şi dintre cei 975 de candidaţi înscrişi la această probă, 808 au fost prezenţi şi 167 au fost absenţi.

Miercuri, 28 august a avut loc proba obligatorie a profilului, unde din cei 948 de candidaţi înscrişi la această probă, 762 au fost prezenţi şi 186 au absentat.

În fine, vineri, 30 august, s-a desfăşurat proba la alegere a profilului şi specializării iar din cei 927 de candidaţi înscrişi la această probă, 754 au fost prezenţi şi 173 au fost absenţi.

Demn de semnalat este că la niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă la toate cele trei probe susţinute în această săptămână. 

Examenul s-a dat în cinci centre, respectiv Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”-416 candidaţi, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”-325 de candidaţi, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”-379 candidaţi, Colegiul Tehnic „Traian Vuia”-300 de candidaţi şi Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”-320 de candidaţi.

Primele rezultate vor fi afişate luni, 2 septembrie, până în prânz, iar rezultatele finale vor fi cunoscute pe 5 septembrie.

În prima sesiune, procentul de promovabilitate la BAC 2013 în Vrancea a fost de 55,32%.

Mai puteţi citi:

BACALAUREAT DE TOAMNĂ 2013 Peste 1700 de candidaţi s-au înscris la a doua sesiune de Bac în Vrancea

REZULTATE BACALAUREAT 2013 Bucurie şi dezamăgire după soluţionarea contestaţiilor


 


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite