Alegeri locale 2016 Vrancea. Femeile primar care au pus bărbaţii la respect
0
La alegerile locale 2016 din Vrancea, două femei au reuşit să obţină mandatul de primar în judeţ, respectiv la Slobozia Ciorăşti şi la Năneşti.
Din cei 73 de primari aleşi la alegerile locale 2016 în Vrancea, doar doi edili sunt femei. Este vorba despre Elena Gîrneaţă, în vârstă de 40 de ani, care a detaşat la Slobozia Ciorăşti, comună pe care o conduce de 12 ani şi Nuţi Balinca, câştigătoare a Primăriei Năneşti.
Elena Gârneaţă (PSD) a câştigat pentru prima dată alegerile la vârsta de 28 de ani şi era cea mai tânără femeie primar din ţară.
Fiică de preot, primăriţa a câştigat cu 81,5% alegerile.
La rândul ei, Nuţi Balinca (PSD) a câştigat cu 55% alegerile din comuna Năneşti, învingându-l pe cel care era primar în funcţie, Neagu Stoica, după ce în urmă cu patru ani i-au lipsit doar câteva voturi pentru a fi încă de atunci în fruntea comunei.
Vrancea a mai avut o primăriţă, la Tîmboieşti, pe Daniela Mihalcea (PSD), care a pierdut însă alegerile locale 2016, după opt ani în care a condus comuna.