Alegeri locale 2016 Focşani. Fostul deputat Alin Trăşculescu, candidat de două ori la Primăria municipiului, azi alegător după gratii
0
Tot la Penitenciarul Focşani au votat pentru alegerile locale 2016 alţi 32 de deţinuţi cu domiciliul în municipiul Focşani.
La alegerile locale 2016 pentru Primăria şi Consiliul Local Focşani, dar şi pentru alegerea consilierilor judeţeni au votat şi 33 deţinuţi încarceraţi în prezent la Penitenciarul din cartierul Mîndreşti.
Printre ei s-a aflat şi fostul deputat PDL Alin Trăşculescu, care îşi ispăşeşte pedeapsa pentru fapte de corupţie, care în anii 2008 şi 2012 a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Focşani. Vorbim despre deţinuţii care nu au avut îngrădite drepturile electorale şi care au domiciliul pe raza municipiului Focşani.
Ei reprezintă nici 5% din numărul total al persoanelor care îşi ispăşesc pedepsele în acest loc de detenţie. Procesul de votare a durat foarte puţin, urna specială fiind dusă la secţia 24 din Focşani, unde a fost arondat şi Penitenciarul.