A crescut numărul furturilor din magazine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii fură cele necesare pentru subzistenţă
Hoţii fură cele necesare pentru subzistenţă

Criza financiară din ce în ce mai dură "reprofilează" piaţa furturilor. Potrivit unei statisici întocmită recent de Inspectoratul Judeţean de Poliţie, vrâncenii au renunţat la furturile din apartamente şi au trecut la furturile din supermarketuri, direct de pe raft.

Vrâncenii "iuţi de mână" fură cel mai mult mâncare. Numărul furturilor de pe rafturi a crescut în acest an cu circa 30 %, de la 50 de cazuri câte erau înregistrate în 2009, la 81 de cazuri în 2010.

„Cel mai mult se fură mâncare. Au mai scăzut furturile din locuinţe faţă de anul trecut, însă a crescut numărul furturilor de pe rafturile din magazine şi persistă infracţiunile de furt din buzunare", ne-a declarat inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Numărul furturilor din locuinţe a scăzut în acest an. Dacă anul trecut se înregistrau 584 de infracţiuni de furturi din locuinţe, acum în evidenţele IPJ Vrancea figurează 545 de cazuri. Poliţiştii lucrează în acest moment la 70 de dosare privind cauze de acest gen.

60 % din infractori, prinşi

Numărul furturilor de maşini a rămas acelaşi, însă predomină furturile din galantarele magazinelor alimentare, ultima redută a nevoiaşilor rămaşi fără loc de muncă. Mulţi dintre ei nu scapă însă nepedepsiţi.

Potrivit statisticilor poliţiei, peste 60 % dintre infractori au fost depistaţi şi prinşi imediat după comiterea faptei. Cu toate acestea, foarte puţini au primit ca pedeapsă închisoarea cu executare.

„Predomină infracţiunile cu prejudiciu mic, care nu reprezintă un pericol social foarte mare. Nu în toate aceste cazuri este decisă pedeapsa cu închisoarea", ne-a mai inspectorul Bogdan Toader.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite