Vine zăpada! Oltenia intră sub cod galben de ninsori şi viscol
0Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ninsori, viscol şi intensificări ale vântului, care vizează judeţele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi, Vâlcea şi Argeş.
Avertizarea intra in vigoare din această seară, de la ora 20.00 şi este valabilă până mâine la ora 14.00. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 - 20 l/mp, iar stratul de zăpadă va fi consistent. Meteorologii au anunţat că temperaturile vor de până la minus 2 grade. Autorităţile susţin că s-au pregătit din timp şi sunt pregătite să intervină. Au fost achiziţionate mii de tone de sare, nisip şi clorură de calciu.
Aproximativ 100 de utilaje vor acţiona pe străzile din Craiova. Conducerea SC Salubritate Craiova SRL a declarat că are pe stoc 500 de metri cubi de nisip şi aproape 2.000 de tone de sare pentru iarna aceasta.
Conducerea SC Lucrări Drumuri şi Poduri a declarat că şi-a luat toate măsurile pentru a interveni imediat în judeţ în momentul în care vor cădea primii fulgi. „Am apelat şi la diversi terţi, pentru a completa diferenţa de utilaje”, a precizat Gheorghe Mâciu, director SC Lucrări Drumuri şi Poduri Dolj.