VIDEO Şoferi atenţie ce spuneţi de la anul poliţiştilor în momentul în care sunteţi opriţi în trafic. Toată discuţia poate fi înregistrată video
0
Un sistem audio-video a fost deja montat pe una dintre autospecialele poliţiei de la rutieră. Acesta conţine două camere, una principală montată pentru a înregistra în afara vehiculului şi o altă cameră pentru înregistrarea ocupanţilor din interior.
De la anul discuţiile dintre poliţişti şi şoferii opriţi în trafic pentru încălcarea regulilor de circulaţie vor fi înregistrate audio-video şi vor fi folosite ca probe în cazul în care contravenţiile sunt contestate în instanţă „ Sistemul montat are o rază de acţiune de aproximativ 20 m pentru înregistrarea audio şi 300 m pentru înregistrarea video. Acestea permit înregistrarea discuţiilor dintre contraveninţi şi poliţişti în momentul în care aceştia sunt opriţi întrucât au încălcat o prevedere a Codului Rutier“, a declarat comisarul Marius Stamin, şef Biroul Drumuri Naţionale şi Europene.
VIDEO
Poliţiştii vor avea lavaliere cu ajutorul cărora vor fi înregistrate discuţiile purtate cu şoferii, iar un dispozitiv din maşină va filma totul "Este vorba despre un sistem compact inclus în oglinda retrovizoare, care monitorizează video în autovehicul şi în afara acestuia şi care are patru canale audio pentru înregistrarea ambianţei“, a declarat Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Un astfel de sistem audio-video costă 4.000 de euro.























































