Universitatea Craiova, spre Liga a II-a cu scuze şi acuze

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea a pierdut inexplicabil meciul cu CFR Cluj, scor 2-3, după ce a condus cu 2-0 la pauză şi pare condamnată la matineu. Căderea din partea secundă şi crampele musculare acuzate de unii jucători au ridicat multe semne de întrebare.

Universitatea Craiova - CFR Cluj 2-3 (Alex Piţurcă '11, M. Costea '21 / Traore '63, Bud '85, Cadu '90-p)

Suspiciunile asupra duelului de la Severin planau dinainte cu câteva zile, alimentate chiar de patronul Mititelu. Scandalul iscat în tabăra olteană, care a dus la îndepărtarea lui Trică, tocmai pentru faptul că era „prieten cu clujenii“, a făcut ca toţi ochii să fie aţintiţi pe meciul Craiova - CFR Cluj.

Unul în care se decidea în mare măsură campioana şi una dintre retrogradate. Şi a ieşit bine pentru oaspeţi, deşi, după aspectul primei reprize, părea că CFR luptă la retrogradare, iar oltenii la titlu. 

Două goluri de senzaţie marcate de Al. Piţurcă şi M. Costea au aruncat tribunele în aer. Cu Biţă la debut ca „principal“ în Liga I, alb-albaştrii au jucat la sacrificiu, unii poate prea mult, dacă ne gândim că Bărboianu a ajuns la spital cu comoţie şi s-a dezmeticit abia după terminarea partidei.

Au intrat cu 2-0 la pauză şi un om în plus pe teren, avantaj care s-a „evaporat“ însă surprinzător în partea secundă.

Suporterii au văzut blat

image

S-au trezit clujenii sau au adormit oltenii? Aceasta era întrebarea care îi măcina pe toţi. Cert e că alb-albaştrii, deşi în superioritate, au căzut inexplicabil.

Au acuzat crampe musculare, au ratat nepermis, nu au mai tras de timp ca alte dăţi şi au jucat în zece pe final, pentru că Piţurcă nu a mai putut fi schimbat, deşi nu mai putea să alerge.

Aşa se face că Traore a înscris după o bâlbâială în careu, Bud a găsit vinclul în minutul 85, pentru ca la una din ultimele faze Iliev să-l tragă de tricou în careu pe Traore. Fault inutil, penalty, iar Cadu a făcut 3-2 pentru CFR!

image

Alb-albaştrii s-au bucurat prea devreme în meciul cu CFR Cluj

Rezultat care pare să condamne Ştiinţa la matineu şi pe care suporterii l-au catalogat drept blat. „Ruşine să vă fie!“ şi „Mititelu, lasă-ne!“, au scandat fanii olteni minute bune după terminarea partidei. Aceştia au afişat şi un banner prin care cereau ca echipa să se întoarcă la Craiova: „Mesaj din ceruri pentru Ştiinţa noastră: eu, sacru Oblemenco, te aştept acasă!

Nu ştiu ce şanse mai avem să scăpăm de la retrogradare. Numai tâmpiţii şi cretinii pot crede că a fost ceva necurat“, s-a apărat Mititelu după meci. „Nu vă gândiţi la aranjamente, la situaţia în care ne găsim. Jucătorii au crezut la pauză că meciul e gata“, a spus şi Eugen Trică.

image

Bărboianu a ajuns la spital după ce a fost lovit puternic cu mingea în cap

Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu am fost niciodată pus în situaţia asta, nici ca jucător, nici ca antrenor. E o enigmă cum a arătat Craiova în repriza a doua“, a completat Ilie Balaci.

Unii jucători au rămas împietriţi după meci, cu ochii în lacrimi. „Nu ştiu cum se făcea că sărea mingea numai la ei! De ce, mă, de ce?“, se întreba Dina, în timp ce Mihai Costea şi Bălace au fost luaţi cu greu de pe teren.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite