Şefia Poliţiei Locale, scoasă din nou la concurs
0Municipalitatea craioveană a anunţat că scoate din nou la concurs postul de director al Poliţiei Locale, după ce anterior anulase organizarea examenului pe post.
Concursul va avea loc pe 4 şi 6 octombrie şi va avea două probe: o probă scrisă desfăşurată în 4 octombrie şi un interviu, în 6 octombrie. Candidaţii trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor juridice, o vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiilor publice de conducere de minimum 3 ani, să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I, să nu aibă in cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată şi să fie absolvenţi de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitate studiilor necesare exercitării funcţiei publice.























































